Întrebat la Palatul Victoria, după adoptarea moţiunii de cenzură împotriva Cabinetului său, care este primul sfat pe care i l-ar da viitorului premier, Sorin Grindeanu a răspuns: "Să nu creadă în prietenia cu Liviu Dragnea".
Totodată, Grindeanu a precizat că îşi doreşte ca viitorul premier să fie membru al PSD.
"Îmi doresc să fie de la PSD viitorul premier, dar asta rămâne de văzut (...) Mi-aş dori să nu existe agende ascunse şi scopuri ascunse, pentru că eu am avut această senzaţie în ultima lună, când de fapt mi s-a şi spus: 'Dar tu chiar nu ştiai că e un guvern de sacrificiu?' 'Nu'. Şi eu cred că mi-am făcut treaba şi mare parte din miniştri şi-au făcut treaba. Dovadă sunt rezultatele economice (...) În continuare cred că aceasta este calea corectă", a spus Grindeanu.