Ultimii ani au fost marcaţi de creşterea semnificativă a intensităţii şi sofisticării atacurilor cibernetice. Deşi aceste incidente se desfăşoară într-un mediu virtual, ele provoacă efecte în lumea reală. Evaluarea NATO este că, în anumite situaţii, urmările lor pot fi la fel de periculoase precum cele ale atacurilor convenţionale, ale unor dezastre naturale sau epidemii.
În acest context, apărarea cibernetică devine o temă prioritară pentru societăţile informatizate. În cadrul Alianţei Nord-Atlantice, ca organizaţie politico-militară, cu acţiune regională şi globală, şi care utilizează masiv tehnologia informaţiilor, apărarea cibernetică reprezintă unul dintre domeniile care înregistrează evoluţiile cele mai dinamice. Activitatea diviziei pe care o conduc, Divizia pentru Ameninţări Emergente de Securitate, prin Secţiunea pentru Apărare Cibernetică, care gestionează acest subiect, demonstrează această dinamică accelerată.
Imperativul protejării sistemelor aliate de comunicaţii şi informaţie, ca şi viteza cu care se amplifică gradul de sofisticare şi amploarea atacurilor cibernetice, impun un ritm deosebit de alert dezvoltării de politici şi adoptării de măsuri tehnice la nivelul sistemelor informatice ale NATO şi ale ţărilor aliate.
Subiectul apărării cibernetice a fost inclus pe agenda NATO la Summit-ul de la Praga din 2002, a fost ulterior confirmat ca prioritar la Summit-ul de la Riga, din 2006, iar prima versiune a politicii aliate în domeniu a fost agreată la Summit-ul de la Bucureşti, în aprilie 2008. Această politică de apărare cibernetică a fost actualizată prin adoptarea unei noi versiuni în anul 2011.
Mai multe pe Qmagazine
