PDL ar lua 16% la europarlamentare, în timp ce PNL ar obţine un scor de numai 15 procente. Asta arată ultimul sondaj realizat de CSOP la comanda formaţiunii conduse de Vasile Blaga.
Potrivit aceleiaşi surse, Alianţa PSD, PC, UNPR rămâne preferata românilor, cu 38 de procente, în timp ce PMP este cotat cu numai 9 procente.
Sondajul arată că, la capitolul prezidenţiabili, lupta devine din ce în ce mai strânsă pe zona de dreapta. Candidatul PDL, Cătălin Predoiu, l-a egalat pe liderul PNL, Crin Antonescu. Ambii sunt cotaţi acum cu 13 procente, aşa cum este cotat şi Mihai Răzvan Ungureanu. Mult mai bine decât Crin Antonescu stă Klaus Iohanis, care are 19% la capitolul încredere.
Sondajul CSOP a fost realizat în perioada 25 aprilie – 2 mai, pe un eşantion reprezentativ de 1.055 de persoane. Eroarea maxim tolerată a sondajului este de +/- 3%.