Alţi 60 de civili au fost răniţi, iar între cei ucişi se află şi doi copii. Din 29 decembrie, circa 21 de copii au murit în urma intensificării raidurilor asupra regiunii, menţionează ONG-ul. Aproape 400.000 de oameni trăiesc în condiţii extrem de dificile în Ghouta, regiune supusă asediului din 2013 şi grav afectată de lipsă de alimente şi materiale medicale. În rândul locuitorilor au fost raportate numeroase cazuri de malnutriţie.
În total, 29 de pacienţi au fost evacuaţi de marţi până joi noaptea din Ghouta, în schimbul eliberării a 29 de deţinuţi, conform acordului încheiat între regim şi insurgenţi, potrivit observatorului. ONU ceruse însă evacuarea din motive medicale a 500 de persoane.
Declanşat în 2011 după reprimarea manifestaţiilor paşnice de către regimul de la Damasc, conflictul din Siria a devenit tot mai complex de-a lungul anilor, odată cu implicarea unor ţări străine şi a unor grupări jihadiste. Conflictul s-a soldat până acum cu peste 340.000 de morţi şi milioane de strămutaţi şi refugiaţi. După şase ani de război, regimul preşedintelui sirian, sprijinit de armata rusă, a preluat conducerea pe teren, însă perspectiva unei rezolvări politice a conflictului rămâne într-un punct mort.