'Eu cred ca actuala definitie este facuta mai degraba acuzator, in asa fel incat se confunda lucrurile. Foarte multi oameni - i-ati vazut in spatiul public - spun: 'coruptii sunt totuna cu hotii', 'abuzul in serviciu inseamna coruptie'.
Lucrurile sunt spuse anapoda in spatiul public si atunci societatea ca atare este indusa in eroare. Nu tot ce inseamna abuz in serviciu inseamna si un beneficiu ilegitim pentru cel care l-a savarsit. Nu se confunda infractiunea de abuz in serviciu cu infractiunea de coruptie, de aceea eu cred ca e nevoie de o definitie mai clara a acestei infractiuni, in asa fel incat societatea sa fie in cunostinta de cauza, sa nu se mai lase manipulata de o serie intreaga de voci care canta fals, dar acopera prin volum. (...) Orice tine de un beneficiu nelegitim in exercitarea unei functii publice, fie ca e vorba e o actiune directa, fie ca e vorba de o actiune indirecta sau de o forma coparticipare, complicitate, instigare si asa mai departe, este infractiune de coruptie. Cele care tin de serviciu reclama o implinire defectuoasa sau neindeplinirea unor atributii de serviciu si o vatamare grava adusa fie unor persoane, fie autoritatii publice', a precizat el intr-o declaratie acordata presei la Palatul Parlamentului.
In ce priveste afirmatiile presedintelui Curtii de Justitie a Uniunii Europene, Koen Lenaerts, care a apreciat ca infractiunea de abuz in serviciu nu ar trebui sa depinda, in principiu, de dimensiunea pagubelor, Serban Nicolae a declarat ca in acest caz este vorba de un punct de vedere. '
Aici e vorba de o opinie. Nu sunt departe de un asemenea punct de vedere, dar ideea unui prag inalt a fost exprimata de Comisia de la Venetia. Chestiunile, insa, sunt ceva mai nuantate. Eu m-am pronuntat de mai multe ori in sensul ca, din punctul meu de vedere, abuzul in serviciu, vazut ca un abuz de putere sau ca un exces de autoritate publica, trebuie sa fie incriminat la nivel de infractiune. Si, de asemenea, gravitatea faptei - ceea ce da caracter de infractiune unei asemenea fapte - e determinata de fapta savarsita cu intentie de o persoana care exercita autoritatea publica si care prin aceasta actiune savarsita cu buna stiinta fie vatama un drept sau o libertate fundamentala a unui cetatean, fie perturba grav autoritatea publica pe care o reprezinta', a declarat senatorul.