Judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a respins, pe 17 decembrie, cererea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) de arestare preventivă a lui Mircea Govor şi a dispus luarea măsurii arestului la domiciliu.
Mircea Govor este acuzat că a intervenit pe lângă conducerea ANAF pentru a-și numi apropiații în funcții de conducere la Administrața Județeană a Finanțelor Publice Satu Mare
Potrivit procurorilor DNA, în perioada august-octombrie 2013, Mircea Govor, în calitate de președinte al organizației județene a PSD Satu Mare și vicepreședinte a Consiliului Județean Satu Mare, folosindu-se de influența și autoritatea funcțiilor deținute, a făcut demersuri, printr-un intermediar, pe lângă persoane din conducerea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, pentru a obține numirea, detașarea, împuternicirea sau menținerea în funcții de conducere sau de execuție în cadrul nou înființatei Administrații Județene a Finanțelor Publice Satu Mare (A.J.F.P.), a unor persoane obediente lui ori intereselor de partid, pe alte criterii decât cele profesionale.