Premierul Marcel Ciolacu a decis să numească un nou purtător de cuvânt al Guvernului, iar alesul este jurnalistul TVR, Mihai Constantin. Acesta îl va înlocui pe Dan Cărbunaru, cel care a fost purtătorul de cuvânt al premierului Nicolae Ciucă.
Mihai Constantin lucrează de peste 20 de ani în Televiziunea Publică. În trecut, a fost prezentatorul principalului jurnal de seară al TVR. În ultima perioadă, se ocupa de rubrica GhiDigital, în Telejurnalul de duminică seara, o rubrică "cu privire la utilizarea curentă a instrumentelor digitale", după cum este prezentată de TVR.
Mihai Constantin va intra pe această poziţie în câteva zile, din 15 iulie.