Declarația premierului Dacian Cioloș pe tema cazului ANAF-Intact a fost întreruptă de vociferările nervoase ale senatoarei Cristiana Anghel, care au necesitat în cele din urmă intervenția lui Călin Popescu Tăriceanu.
"Rog chestorii să o conducă afară pe senatoarea Anghel", a cerut președintele Senatului. Senatoarea a evitat însă o scenă jenantă și a ieșit rapid, singură, din sala de plen.
Ceva mai devreme, Anghel l-a acuzat pe Cioloș că e în stare să se urce "pe cadavre pentru bani, putere și funcție".
"Domnul e legat ombilical de acest caz. Tot dosarul ICA a pornit de la acest domn, actualmente premier. S-a constituit parte civilă și acum a venit precum criminalul la locul faptei să vada dacă mortul mai mișcă", a spus Anghel, cu referire la Cioloș.
"Daca domnul de la ANAF e atât de independent, de ce nu s-a dus la Sibiu să ia casa lui Iohannis, care s-a folosit de fals și uz de fals. Nimeni nu strigă "Trădare, trădare împotriva neamului românesc!"
A ieșit să "fumeze o țigară"
Senatoarea a declarat, după ce a ieșit, că nu a fost evacuată, ci a dorit să fumeze o țigară, motiv pentru care a părăsit plenul, notează Agerpres.
"Nu am fost scoasă din sală, am ieșit eu, m-am enervat și am ieșit pentru că mi se pare aberant să aplauzi trădătorii de neam și țară. Asta facem noi. Vindem țara asta și noi îi aplaudăm pe trădători. Eu am spus că nu este nevoie (să fie evacuată — n.r.), că ies eu la o țigară, asta am zis, și probabil chestorul respectiv trebuie să își merite cele 120 de milioane pe care le ia pe lună", a declarat presei Cristiana Anghel.
Ea a spus că a intervenit peste discursul premierului pe motiv că acesta "bate câmpii". "Dacă bate câmpii și ne minte cu nerușinare. De doi ani de zile Antenele fac hârtii către ei să cumpere. Îi scoți și pe urmă îi pui să cumpere. Ce bătaie de jos e asta? Și nu vorbesc numai de Antene, peste tot aș face așa", a explicat Cristiana Anghel.
Din scandal în scandal
Nu este prima ieșire la rampă a senatoarei Anghel, care a ajuns pe scena politică după ce a făcut greva foamei pentru a cere mai multe fonduri pentru Educație și a sfârșit prin a fi promovată de Partidul Conservator la alegerile parlamentare.
La sfârșitul anului trecut, Anghel l-a făcut "prost" pe un cioban venit să protesteze față de prevederile unei legi care îngrădea activitățile oierilor.
Discuția dintre senatoare și cioban s-a viralizat pe Internet și a atras criticile multor comentatori.
Acum doi ani, senatoarea a scandalizat cetățenii când a ajuns să plângă soarta senatorilor care sunt nevoiți să meargă cu taxiul. Declarația era făcută în contextul nemulțumirii lui Anghel față de mărirea bugetelor DNA sau ANI.
„S-a ajuns într-un stadiu... Totuşi, în Senatul acela lucrează nişte demnitari. Aţi mers la WC-urile de sus, ca să vedeţi că nu există săpun şi hârtie igienică? V-aţi uitat la maşinile cu care mergem noi de obicei? Şi, staţi puţin, nu avem toţi senatorii câte o maşină. Este o maşină de la dispecerat cu care suntem duşi, şi pe care o aşteptăm în barul Senatului, câte o jumătate de oră, câte o oră, ca să ne putem duce acasă. Şi dacă nu avem maşină, mergem cu taxiul. Dumneavoastră vi se pare normal să mergem cu taxiul? Şi nu vorbesc că plătesc, dar vorbesc despre siguranţa demnitarului”, a explicat Cristiana Anghel pentru Gândul.
Senatoarea și-a uitat rapid de altfel și principalul scop declarat, cel pentru care a făcut greva foamei și cel pentru care a candidat în alegeri: mărirea la 6% a bugetului alocat Educației.
În 2013, ea a votat bugetul propus de guvernul Ponta, care aloca doar 3,14% pentru Educație.
Ea a explicat că a înnțeles cum stau lucrurile în realitate.