Intenția PSD de a acorda prin ordonanță de urgență posibilitatea aleșilor locali să schimbe partidul înaintea alegerilor prezidenţiale fără să-și piardă mandatul se izbește de opoziția UDMR.
"Nici eu, nici colegii mei nu au văzut acea ordonanţă, nu s-a discutat în coaliţie. Când vom vedea textul acestei ordonanţe, când vom şti despre ce este vorba, atunci vom discuta în coaliţie. (...) Trebuie să vedem despre ce este vorba în OUG, trebuie să discutăm în coaliţie. E o poziţie de principiu pe care am avut-o şi sper că o vom avea în continuare. Suntem principial, de ani de zile, împotriva migraţiei primarilor. Considerăm că şi din punct de vedere practic, înainte de o campanie electorală nu e bine să vii cu o asemenea ordonanţă pentru că se interpretează în fel şi chip. Noi, în principiu, nu suntem de acord cu migraţia primarilor de la un partid la altul, în funcţie de unele interese de moment", a declarat vicepreședintele UDMR Borbely Laszlo, la Realitatea TV.