Atât Flavius Nedelcea, care a și venit la sediul PSD Caraș-Severin să ceară diverse documente, cât și ceilalți consilieri județeni invocă diverse pretexte legislative pentru a declara că vor contesta în instanță decizia de excludere a lor.
Nu mai puțin scandal au făcut și cei doi consilieri județeni din Moldova Nouă, Nicolae Gubandru și Victor Tiugan, deși Luminița Jivan spune că cei doi au rupt, pratctic, legăturile cu organizația locală și cea județeană, cei doi sar la gâtul lui Nelu Zaberca, președintele PSD Moldova Nouă.
”Nu mi-am dorit să vorbesc nimic despre excluderea celor doi consilieri județeni, domnul Tiugan sau domnul Gubandru.
Dar, în urma afirmațiilor făcute de domnul Tiugan mă simt „obligat” să-i răspund și tot odată să vă răspund dumneavoastră.
Domnul Tiugan spune că a fost dat afară ca o cârpă murdară, acum eu vă spun că nimeni nu l-a considerat sau îl consideră cârpă. Pur și simplu a fost o decizie a mea, bună sau rea,eu mi-am asumat-o. Acum, rămâne de văzut dacă am greșit sau nu. Motivele nu se pot spune în public, au fost spuse în interiorul partidului unde consider că mi-am arătat „bărbăția,, de care făcea referire domnul Tiugan. Am propus și totodată am motivat excluderea dumnealui în BPJ. Deci, consider că am fost destul de convingător și bărbat dacă am obținut un vot pentru în BPJ.
Detalii pe Realitatea Reșița