Potrivit unui comunicat de presă transmis luni, este vorba de o sesiune în format restrâns a Liderilor de la Munchen, care va avea loc înaintea reuniunii miniştrilor de externe din statele membre NATO, găzduită pentru prima dată de către România, în perioada 29-30 noiembrie 2022.
Decizia Conferinţei de Securitate de la Munchen (MSC) ca România să găzduiască Reuniunea Liderilor de la Munchen reconfirmă profilul diplomatic activ al ţării noastre la nivel internaţional pe dimensiunea de securitate şi rolul pe care îl joacă la nivel regional, european şi transatlantic, inclusiv în contextul războiului ilegal purtat de Rusia împotriva Ucrainei, precizează MAE.
După cum arată sursa citată, această decizie vine în continuarea convorbirii purtate de ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, cu vicepreşedintele şi Chief Executive Officer al Conferinţei de Securitate de la Munchen, dr. Benedikt Franke, pe 4 mai, când au fost discutate perspectivele concrete de cooperare a autorităţilor române cu MSC pentru organizarea reuniunii din noiembrie.
Organizarea evenimentului înaintea reuniunii miniştrilor afacerilor externe din statele membre NATO, care va avea un rol substanţial în implementarea deciziilor care vor fi fost luate la Summitul NATO de la Madrid din iunie, va oferi, la Bucureşti, o platformă de dezbateri deosebit de utile, inclusiv din perspectiva aplicării Noului Concept Strategic al NATO şi a continuării adaptării posturii de descurajare şi apărare a Alianţei, se mai arată în comunicatul amintit.
Potrivit MAE, Reuniunea Liderilor de la Munchen va reuni lideri de nivel înalt, alţi actuali şi foşti oficiali, experţi şi analişti, pentru a aborda subiecte de interes major pentru securitatea regională, europeană şi euroatlantică. Reuniunea va avea o relevanţă deosebită, mai ales în actualul context de securitate afectat de războiul ilegal declanşat de Rusia împotriva Ucrainei.