„Am avut o decizie prin care am asigurat transferul de echipament de protecţie şi muniţie. În continuare analizăm solicitările pe care Guvernul ucrainean le va înainta şi, în funcţie de aceasta, vom lua o decizie", a precizat prim-ministrul, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.
„Cea mai importantă perioadă a timpului pe care am petrecut-o la masa discuţiilor a fost cea legată de demersurile economice şi umanitare pe care România poate să le acorde. În momentul de faţă, economia Ucrainei este foarte afectată. Exportul de produse cerealiere, de produse agroalimentare reprezentau o contribuţie importantă la PIB-ul Ucrainei", a mai spus Nicolae Ciucă.