Ajutorul României va consta în bunuri materiale ce constau în mai multe tipuri de produse de cazarmament, îmbrăcăminte dar şi produse alimentare, conserve. Acestea vor puse la dispoziţie de Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale.
”Dată fiind situaţia generată de cutremurul produs în data de 6 februarie 2023, în Siria, respectiv, solicitarea Republicii Arabe Siriene, prin Mecanismul European de Protecţie Civilă, pentru acordarea de asistenţă internaţională, în urma consultării cu preşedintele României, Klaus Iohannis, astăzi, premierul României, Nicolae-Ionel Ciucă a convocat, în sistem hibrid, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, hotărârea nou adoptată urmărind de o manieră prioritară sprijinirea Republicii Arabe Siriene, prin: bunuri materiale ce constau în mai multe tipuri de produse de cazarmament, îmbrăcăminte dar şi produse alimentare, conserve”, a anunţat Guvernul.
Aceste ajutoare vor puse la dispoziţie de Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale.Detaliile privind efectuarea transportului materialelor se stabilesc între Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă şi Comisia Europeană iar transportul se realizează pe cale aeriană cu sprijinul logistic al Ministerului Apărării Naţionale sau din alte surse, în funcţie de necesităţi, mai precizează Executivul.