"Categoric nu cred că în acest moment se poate discuta de aşa ceva. De altfel, când s-a făcut iniţial propunerea de a se discuta ce se întâmplă în România, propunerea a făcut-o liderul grupului popular din Parlamentul European, domnul Manfred Weber, dânsul a cerut iniţial o dezbatere în plen, conferinţa preşedinţilor a decis să fie doar o discuţie în cadrul Comisiei de Libertăţi Civile, Justiţie şi Afaceri Interne, la care a participat prim-vicepreşedintele Frans Timmermans", a declarat Renate Weber, potrivit RFI.ro.
Europarlamentarul consideră că discuţia, de joi, din Comisia pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne este suficientă, argumentând că "s-au încercat tot felul de forţări şi de alăturări în legătură cu Ungaria", în contextul în care "lucrurile sunt fundamental diferite".
"În Ungaria, înainte de o discuţie în plen la care a participat şi Viktor Orban, nu vorbesc de cea de acum recentă, ci vorbesc de cea de acum câţiva ani, lucrurile atunci se refereau foarte mult la schimbarea unui cadru legislativ în Ungaria, existau deja legi făcute, o astfel de dezbatere a fost precedată de numeroase analize făcute de Comisia de la Veneţia, am avut tot felul de audieri publice. Deci lucrurile sunt diferite, eu sub nici o formă nu aş fi de acord să legăm cazul României, cu ghilimelele de rigoare, de cazul Ungariei. Sunt două situaţii diferite, chiar dacă popularii europeni privesc foarte mult politic şi dat fiind că au avut probleme şi au încă probleme cu un prim-ministru din partidul lor, preferă să arate cu degetul şi către o ţară, unde e un prim-ministru de la socialişti", a explicat Renate Weber.
Reamintim că președintele Grupului PPE, Manfred Weber, a solicitat, în data de 8 iunie, ca situația premierului român, față de care s-a cerut începerea urmăririi penale, să fie discutată în Parlamentul European, potrivit unui comunicat al conservatorilor europeni, citat de HotNews.ro.
"Situația din România este îngrijorătoare. Este inacceptabil că PSD vrea să blocheze cercetările. Direcția Națională Anticorupție trebuie lăsată să investigheze spre a aduce lumină în cazul acuzațiilor grave aduse lui Ponta", declara Manfred Weber, citat în comunicat.
Președintele Parlamentului, Martin Schulz, este cel care a propus ca subiectul să fie discutat în Comisia pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne, precum și în Conferința liderilor grupurilor parlamentare, înainte de a fi discutat în plen.