„Astăzi, 15 iulie a.c., în prezenţa ministrului Afacerilor Interne, Lucian Nicolae Bode, a avut loc ceremonia decorării Drapelului de Luptă şi de acordare a gradului absolvenţilor Academiei de Poliţie ”Alexandru Ioan Cuza”. Tinerii absolvenţi au primit gradul profesional de subinspector de poliţie/sublocotenent”, a transmis, vineri, MAI, ntr-un comunicat de presă.
„Este nevoie de tineri entuziaşti şi dornici să înveţe de la cei cu experienţă, de un suflu nou la nivelul tuturor structurilor, de tineri care să aibă o viziune modernă şi care să ne ajute să facem faţă mai bine provocărilor actuale şi viitoare. Le-am transmis absolvenţilor că drumul pe care au păşit nu este deloc uşor şi i-am îndemnat să rămână consecvenţi valorilor morale şi profesionale care le-au fost transmise de părinţi şi profesori”, a afirmat ministrul Lucian Bode.
În cadrul aceluiaşi eveniment, ministrul a decorat Drapelul de Luptă al Academiei de Poliţie ”Alexandru Ioan Cuza”, în semn de recunoştinţă din partea preşedintelui Klaus Iohannis pentru dăruirea şi profesionalismul corpului profesoral care a contribuit la formarea a mii de ofiţeri ai Ministerului Afacerilor Interne.