UPDATE 20,05: Președintele Klaus Iohannis a susţinut un discurs:
"Sărbătorim 239 de ani de la Declarația de Independență a SUA. Este o bucurie să mă aflu aici, împreună cu dvs. cu această ocazie. Dați-mi voie în numele României să transmit reprezentanților SUA și poporului american urările noastre cele mai calde și felicitări pentru ziua națională. Există în istoria omenirii documente care i-au marcat evoluția. Există declarații care au făcut mai mult decât să consfințească stări de fapt, care au modelat viitorul prin forța cuvintelor, care au mișcat națiuni și au inspirat generații întregi. Declarația de Independență a SUA este un asemenea document, un reper peste secole pentru toți cei care credem cu tărie că oamenii au fost născuți egali, cu drepturi inalienabile, precum dreptul la viață, la libertate și de a-și căuta propria fericire.
Ne aflăm, astăzi, într-un context internațional complicat. Foarte aproape de noi norme de drept internațional au fost încălcate, drepturile și libertățile fundamentale au fost puse în pericol și noi amenințări de securitate și-au făcut loc. Avem nevoie mai mult decât oricând să fim solidari și uniți în apărarea valorilor pe care le împărtășim. Domnia legii și statul de drept, separarea puterilor, garantarea drepturilor și libertăților fundamentale reprezintă adevarăți piloni ai natiunilor cu democrații puternice. Pentru promovarea acestor principii, niciun efort nu este prea mare.
Strategia Națională de Apărare, recent adoptată, asumă printre interesele naționale de securitate ale României apărarea și consolidarea democrației constituționale și a statului de drept. Este necesară mai mult decât oricând și încurajarea participării civice în viața publică. O societate civilă activă și implicată este una dintre cele mai bune garanții pentru o viață democratică sănătoasă. În acest sens, SUA reprezintă un exemplu de reușită la care ne raportăm cu toată convingerea.
Parteneriatul strategic cu SUA, alături de apartenența la NATO și de statutul de membru al UE constituie un reper fundamental al politicii noastre externe și de securitate. Parteneriatul strategic s-a consolidat treptat și reprezintă rezultatul unei colaborări bilaterale fructuoase care împlinește 135 de ani, în 2015. Relația deosebită care există între România și SUA are importanță strategică pentru stabilitatea regiunii noastre, mai ales în contextul evoluțiilor îngrijorătoare din vecinătatea estică.
România va continua să fie același partener de încredere al SUA în misiunile internaționale, inclusiv în cele care se desfășoară sub egida NATO, dar nu numai.
Chiar dacă dimesiunea de securitate constituie componenta cea mai vizibilă a parteneriatul strategic, cred ca relatiile dintre cele doua state trebuie sa se diversifiece la nivelul tutoror domeniilor de colaborare. Anul 2015 va reprezenta un an de reper pentru relatiile dintre Romania si SUA, in care vom valorifica toate oportunitățile", a declarat Klaus Iohannis.
UPDATE 20,00: Dean Thompson, însărcinatul cu Afaceri al misiunii diplomatice a SUA susține un discurs:
"În numele președintelui Barack Obama si al poporului american, vă urez bun venit la Ambasada SUA la București. Anul acesta avem multe de sărbătorit: 135 de ani de relații diplomatice între SUA și România, 70 de ani de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial. Ne bucurăm că vă avem alături de noi pentru a le sărbători. În urmă cu 239 de ani, fondatorii țării noștri au adoptat Declarația de Independență bazată pe egalitate și libertate. Sa triumfe libertatea - am ales aceasta sintagmă pentru America.
Armata română este un parteneriat strategic esențial al SUA.
În societatea civilă vedem eforturi de a îmbrățișa diversitatea. România se confruntă cu realitățile demografice ale viitorului secol. Trebuie să luăm în considerare extraordinarele responsabilități care le însoțesc.
Astăzi suntem alături de România, dedicați împreună idealurilor si valorilor comunte. În tratatul NATO din 1949, membrii NATO s-au angajat să salvgardeze libertatea patrimoniului comun fondat pe principiile democrației, libertății și supremației legii. Pe aceste principii continua SUA și Romania să își bazeze parteneriatul bilateral", a afirmat Dean Thompson.
UPDATE 19,45: Paula Seling intonează imnul Americii.
UPDATE 19,40 : Președintele Klaus Iohannis a ajuns la recepție, neînsoțit de soția sa.
UPDATE 19,30: Printre invitații care au ajuns la recepție se numără și copreședintele PNL, Alina Gorghiu, ambasadorul României la Washington, George Maior, președintele interimar al PSD, Rovana Plumb, șeful SIE, Mihai Răzvan Ungureanu și șeful Departamentului pentru Situații de Urgență al Ministerului Afacerilor Interne, Raed Arafat, președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea și fostul ministru de Externe, Titus Corlățean, precum și deputatul PSD, Ana Birchall.
UPDATE 19,20: Premierul interimar Gabriel Oprea și copreședintele PNL, Vasile Balga au ajuns la recepție, potrivit Realitatea TV.
Pe lista invitaților se numără parlamentari, oameni de afaceri, membri ai Guvernului. Totodată, premierul interimar Gabriel Oprea este așteptat să sosească la această recepție.
Suntem pe ultima suta de metri cu pregatirile pentru receptia de diseara. Despre ce se intampla acum la ambasada si ce va urma dupa ora 18:00, vorbeste colegul nostru Ron Hawkins, consilier pentru presa si cultura.
Posted by U.S. Embassy Bucharest on Thursday, 2 July 2015
La 4 iulie 1776, Congresul Continental proclama independenţa celor 13 colonii britanice din Lumea Nouă. Această declaraţie, care a constituit actul de naştere al noii naţiuni, a devenit, în timp, un simbol al libertăţii pentru întreaga lume.
eMAG Ziua Americii 4 iulie – Ce sa-ti cumperi de Ziua Americii ca sa fii mai cool