"Președintele Klaus Iohannis respectă deciziile instanțelor de judecată. Președintele României a luat act de hotărârea civilă a Curții de Apel Pitești de astăzi. Președintele s-a conformat deciziei instanței încă din noiembrie 2015, când a fost pronunțată decizia irevocabilă de către Curtea de Apel Brașov", a declarat aceasta.
Reamintim că miercuri, Curtea de Apel Pitești a respins contestația în anulare formulată de familia președintelui Klaus Iohannis în procesul privind casa din Sibiu pierdută în instanță. Concret, vorbim despre casa din centrul municipiului Sibiu, în care îşi are sediul o bancă.
Ei nu mai erau proprietari ai acestei case din luna aprilie a anului trecut, după ce au fost radiați din cartea funciară, la solicitarea Administrației Finanțelor Publice. Anterior, familia Iohannis a pierdut în instanță dreptul de proprietate asupra acestei părți din casă, printr-o sentință definitivă a Curții de Apel Brașov.
Casa a fost naționalizată, apoi cumpărată de foștii chiriași, cărora le-au fost anulate contractele, în urma unei cereri de retrocedare a unui presupus moștenitor.
Hotărârea Curții de Apel Pitești este irevocabilă.
Judecarea contestației în anulare s-a încheiat pe 15 februarie, instanța amânând atunci pronunțarea cu o săptămână.
Contestația în anulare formulată de familia Iohannis împotriva deciziei instanței din noiembrie 2015, prin care cei doi soți au pierdut un imobil aflat în centrul Sibiului, s-a judecat la Curtea de Apel Pitești conform deciziei din 6 aprilie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Instanța supremă a admis atunci o cerere depusă de familia Iohannis, prin care s-a solicitat strămutarea procesului de la Curtea de Apel Brașov la o altă curte de apel din țară, decizia fiind definitivă, scrie Agerpres.
Potrivit presei locale, Klaus Iohannis a reclamat în cererea de strămutare faptul că judecătorii din Brașov nu îndeplinesc condiția de independență și imparțialitate, ca urmare a presiunii exercitate de mass-media asupra lor, în cei 10 ani cât a durat procesul. În urma articolelor apărute în presă, Carmen și Klaus Iohannis susțineau că pe plan local s-a creat un curent nefavorabil lor, aspect de natură a afecta, cel puțin la nivel de aparență, imparțialitatea judecătorilor.
Carmen și Klaus Iohannis au depus o contestație în anulare, după ce au pierdut definitiv la Curtea de Apel Brașov un proces privind imobilul din centrul Sibiului.
Pe 16 noiembrie 2015, președintele Klaus Iohannis s-a declarat nemulțumit de sentința judecătorească prin care a pierdut casa în Sibiu, punctând că împreună cu avocații săi caută cele mai bune căi de a o contesta.