Ambasada SUA a evitat să comenteze cazul premierului Victor Ponta, dar a atras atenția că "orice acuzaţii de încălcare a legii de către demnitari guvernamentali trebuie cercetate pe deplin şi fără interferenţe".
“Aşa cum am spus anterior, nu comentăm cazuri individuale.
Orice acuzaţii de încălcare a legii de către demnitari guvernamentali trebuie cercetate pe deplin şi fără interferenţe, iar legea trebuie să se aplice în mod egal în cazul tuturor.
Instituţiile judiciare şi cele ale statului de drept trebuie să îşi poată desfăşura activitatea complet independent şi trebuie să se respecte întru totul atât legislaţia românească, cât şi principiul unui proces echitabil”, a anunțat ambasada SUA într-un comunicat, chiar înainte de votul dat de Parlament pentru începerea urmăririi penale în cazul Victor Ponta.
Reacția ambasadei Marii Britanii la București:
La rândul său, ambasada Marii Britanii la București a reacționat după votul dat de deputați pentru blocarea urmării penale, în cazul premierului Victor Ponta.
"Guvernul Marii Britanii recunoaşte importanţa luptei împotriva corupţiei în România şi necesitatea ca instituţiile sistemului judiciar să poată acţiona cu imparţialitate şi în spiritul unei independenţe depline. Acest principiu este de altfel menţionat şi în rapoartele Comisiei Europene privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare în domeniul justiţiei, documente ce subliniază rolul important al Parlamentului în acest efort conjugat.
Înainte de Summitul G7 din Germania, prim-ministrul britanic, David Cameron, a atras atenţia asupra corupţiei ca ameninţare la adresa prosperităţii şi securităţii statelor, oriunde în lume. Premierul Cameron a anunţat că Marea Britanie va coordona o agendă anticorupţie pe parcursul anului următor, culminând cu un summit dedicat luptei împotriva corupţiei găzduit la Londra în 2016.
Ambasada Marii Britanii nu comentează cazurile individuale, iar situaţiile care vizează Guvernul României reprezintă un subiect ce trebuie gestionat de cetăţenii României", se precizează în comunicatul ambasadei britanice la București.
Reacția ambasadei Olandei la București:
Ambasada Olandei la București a urmărit votul dat de parlamentari pentru salvarea lui Ponta și a reacționat, exprimând îngrijorare. Într-o poziție remisă Realitatea TV, reprezentanții ambasadei spun că legea trebuie să se aplice la fel tuturor.
"Așa cum am mai spus, Olanda crede ferm că legea trebuie să fie aplicată la fel pentru toți cetățenii. Evenimentele recente din Parlament ridică teme de discuție despre atitudinea privind justiția și corupția în România. Această îngrijorare a fost deja semnalată anul acesta în raportul Comisiei Europene în cadrul MCV. Considerăm că recomandările raportului MCV sunt foarte importante. Avem încredere că România și toate instituțiile sale le vor lua în considerare", anunță ambasada Olandei la București.
Premierul Victor Ponta a fost salvat, marți, de deputaţi. Aceştia au respins în plenul Camerei solicitarea DNA de avizare a urmăririi penale a premierului pentru conflict de interese, 231 votând "pentru" respingerea urmăririi penale şi 120 "împotrivă".
Preşedintele Iohannis: "O zi tristă pentru democraţie. Parlamentul a executat ordinul"
Iohannis îi cere din nou demisia lui Ponta: Votul din Parlament, iresponsabilitate și sfidare