”Am fost notificați de către Curte în legătură cu această acțiune legală (Dosarul T 738/2018) și o vom analiza. Respectăm atât independența OLAF, cât și a instanțelor europene. Ca de fiecare dată în cazul unor astfel de proceduri, Comisia va trimite propriile puncte de vedere în termenul prevăzut. Din respect pentru independența instanțelor europene, nu vor fi făcute comentarii asupra cazului”, a transmis un purtător de cuvânt al Comisiei Europene.
Președintele PSD, Liviu Dragnea, a dat în judecată Comisia Europeană la Curtea de Justiție a UE, potrivit site-ului instituției. Ziare.com scrie că Dragnea a atacat în justiție răspunsul Comisiei Europene la o plângere a sa împotriva modalității în care a fost realizat raportul OLAF care a dus la apariția dosarului Tel Drum.
Dosarul T 738/18, Dragnea versus Comisia Europeană, a fost înregistrat pe 11 decembrie 2018.
Surse din CJUE au declarat pentru Ziare.com că Liviu Dragnea nu mai putea ataca direct raportul OLAF, pentru că a trecut termenul legal pentru această plângere, astfel că a ales o cale indirectă.
Șeful PSD acuză astfel faptul că OLAF nu i-ar fi respectat dreptul de a fi audiat și prezumția de nevinovăție.
Reamintim că DNA l-a pus pe Liviu Dragnea sub urmărire penală pentru constituirea unui grup infracțional organizat în dosarul Tel Drum, dosar bazat pe raportul OLAF.