”Eu am ascultat-o pe această doamnă avocat al cărei tupeu mi se pare ireal. Dacă pentru ea suma de 17.500 de euro nu reprezintă nimic, eu o informez că pentru marea majoritate a României, suma de 17 500 de euro reprezintă o sumă uriașă pe care n-o văd toată viața. O informez pe doamna Voicu că în România au fost reţinuţi oameni şi pentru două găini, ca să facă de mâncare copiilor. Cum să nu mă enervez?(....) Doamna Voicu uită să ne spună că nu este vorba doar de un denunț al domnului Mihăilescu. Mai există un denunţ al domnului Simu”, a declarat Rareș Bogdan, la Realitatatea Tv.
Fostul şef ANAF Şerban Pop şi fosta şefă DIICOT Alina Bica, reţinuţi într-un nou dosar de corupţie
Referitor la cererile de retrocedare nerezolvate de ANRP, realizatorul a mai susţinut:
"Aici lucrurile sunt simple. În România, există 14.000 de cereri de retorcedare nerezolvate ale celor care nu au reușit să aibă niciun fel de relație cu conducerea ANRP. Ei nu și-au luat pământurile inapoi. Cred că abia acum începe adevărata cavalcadă", a mai adăugat Rareş Bogdan.
La scurt timp după ce Alina Bica a fost reţinută, avocata sa, Laura Voicu, a spus:
"Domnul Mihăilescu, fostul consilier, și-a reamintit, după ani de zile, că ar fi primit ceva. E vorba de fabuloasa şi exorbitanta sumă sumă de 17.000 de euro din care doamna Bica ar fi primit o parte. Mă întreb dacă se impune reţinerea pentru această sumă. Am întrebat dacă infracțiunea pentru care este cercetată şi cuantumul mitei primite ar justifica legal această reținere. Am întrebat dacă pentru această sumă se impune reţinerea.” .
Fosta şefă a DIICOT, Alina Bica, a fost reţinută de DNA, în al treilea dosar deschis pe numele acesteia. Procurorii au emis ordonanţă de reţinere şi pentru fostul şef al ANAF Şerban Pop. Acesta ar fi primit peste 200 de mii de euro de la omul de afaceri Horia Simu, iar o parte din bani i-ar fi oferit apoi Alinei Bica pentru clasarea unui dosar.