Realizatorul Realitatea TV a explicat că, din perspectiva sa, refuzul preşedintelui nu înseamnă o surpriză şi că are încredere în dorinţa lui Liviu Dragnea de a guverna România, Rareş Bogdan subliniind că, în cazul în care se va ajunge la un război, preşedintele Iohannis îl va câştiga.
"Nu a fost niciun fel de surpriză. Poate mi-am atras antipatii pentru că m-am exprimat încă de săptămâna trecută. Preşedintele înţelege că această ţară are nevoie de un premier foarte puternic din partea acestei coaliţii.
Cred că coaliţia va veni cu o propunere de nerefuzat. Sunt convins că preşedintele PSD vrea să îşi pună în aplicare planul de guvernare pentru ţară. Cred că dl. preşedinte a primit foarte informări, s-a interesat foarte mult. (...)
Cred că preşedintele a ales înţelept şi cred foarte mult în dorinţa domnului Dragnea de a guverna.
Mai cred că domnul Dragnea, care a câştigat în mod categoric alegerile parlamentare, se gândeşte la România şi va înţelege că în spatele deciziei preşedintelui României nu se află un moft, ci o analiză serioasă a preşedintelui. Doamna Shhaideh, care ar fi putut aduce un plus valoare ca ministru, ar fi adus şi unele neclarităţi ca premier.
Cred că preşedintele României este pregătit de orice. România de la urne de azi a fost de 7 milioane de voturi, în 2014 au fost peste 11 milioane de voturi. Dacă se întâmplă ceva, preşedintele va câştiga şi se va ajunge la dizolvarea Parlamentului şi la alegeri anticipate. Şi PSD va ajunge într-un moment foarte complicat, pentru că propunerea pentru doamna Shhaideh a lovit în fondul electoratului lor.
Din punct de vedere economic şi social nu cred că preşedintele PSD va duce decizia în acea zonă. Dacă se ajunge acolo, preşedintele Iohannis va câştiga acest război", a explicat Rareş Bogdan.
Octavian Hoandră: Starea actuală de război nu este bună pentru România
Realizatorul Realitatea TV Octavian Hondră a afirmat, legat de refuzul lui Klaus Iohannis de a numi pe Sevil Shhaideh, că starea actuală de război nu este bună pentru România.
"Sper ca domnul Iohannis să aducă nişte justificări foarte solide", a explicat acesta.
"Punctul meu de vedere este simplu. Este un război total. Iohannis se ia de afirmaţia lui Dragnea că nu va face altă numire şi a refuzat-o totuşi. Urmează ca o astfel de decizie să aibă justificare. Altfel nu cred că e în regulă. Starea de război nejustificată nu ştiu dacă este bună pentru România. Am certitudinea că va aduce clarificări. Probabil, Dragnea nu este dispus să negocieze. E o situaţie tulbure şi sper că vom evita războiul acesta", a explicat acesta, adăugând că este un joc de orgolii.
Alexandru Cumpănaşu: Nu vom accepta un război pe spatele românilor
Alexandru Cumpănaşu, preşedintele Asociaţiei pentru Implementarea Democraţiei - AID România, a afirmat la Realitatea TV, că Liviu Dragnea, Călin Popescu Tariceanu, Daniel Constantin şi Klaus Iohannis trebuie să iasă din zona bătăliilor şi să treacă în cea a dialogului. "Nu vom accepta un război pe spatele românilor. Domnul Iohannis, domnul Dragnea trebuie să stea la masă şi să comunice", a afirmat acesta.
Preşedinte AID România a mai spus că preşedintele Klaus Iohannis ar fi trebuit să explice de ce a respins această propunere, însă este dreptul şefului statului să facă această respingere, întrucât propunerea vine din partea unei alianţe post-electorale.
"Însă, nu vom accepta o criză politică si le solicităm găsirea unei soluţii", a precizat Alexandru Cumpănaşu.
Iosif Buble: PSD-ul va veni cu aceeaşi propunere
De asemenea, jurnalistul Iosif Buble a afirmat că se aşteaptă ca PSD-ul să vină cu aceeaşi propunere. "Ne ducem în noul an cu Dacian Cioloş. Suntem în ceată şi mă aştept să continue lupta. Putem lua în calcul orice propunere ar fi venit de la PSD", a precizat acesta.
Ion M. Ionită: Preşedintele are dreptul să refuze
Totodată, jurnalistul Ion M. Ionită a spus, la Realitatea TV, că se aştepta ca propunerea PSD - ALDE să fie respinsă de preşedinte.
"S-a comentat că am fi în pragul unei crize constituţionale. Nu este adevărat. Preşedintele are dreptul să refuze, pentru că nu este vorba de un partid care a câştigat alegerile cu jumătate plus unu, ci de o coaliţie. Preşedintele a analizat persoană, consideră că nu este bună şi cere o altă nominalizare", a spus acesta, adăugând că PSD şi ALDE ar trebui să aducă o altă propunere.