”Situația este una fără precedent. Nu voi fi interesat de aceste alegeri. Am urmărit declarațiile domnului președinte. Eu cred că s-ar putea să fie cea mai slabă campanie din ultimii 24 de ani, pentru că problemele care macină cetățenii nu sunt pe ordinea de zi a candidaților”, a declarat Rareș Bogdan, la Realitatea TV. În opinia sa, ”vorbim despre o disolutie a statului, care se manifestă prin incapacitatea autorităților publice de a-și proteja astăzi cetățenii. Ce vedem că DNA încearcă să facă ordine, că Justiția pare că lucrează - este, de fapt, o simulare în care cineva încearcă să ne convingă că România merge spre drumul cel bun”.
Rareș Bogdan este de părere că, dacă PNL ar fi avut de ales să-și protejeze liderul care ar fi ajuns în situația lui Liviu Dragnea, ar fi procedat la fel ca social-democrații. ”Asistăm la un faliment complet al celor două mari partide și la incapacitatea partidelor mici de a veni cu soluții. Să nu-mi spună cineva că Băsescu e o soluție cu partidul său de buzunar, sau că Tăriceanu vine cu o soluție după ce a lăsat România într-o groapă abisală din punct de vedere economico-financiar”, a afirmat realizatorul TV.
Referitor la problema dezinfectantelor diluate din spitale, Rareș Bogdan susține că am putea asista la cel mai mare scandal din ultimii 25 de ani din România. ”Probele efectuate au fost falsificate. Cu sprijinul unor generali din serviciile de informații s-a făcut lobby pentru această firmă și pentru altele din domeniul sănătății. Acolo s-au scurs bani, pentru că nimeni nu a vrut să verifice această zonă a sănătății publice. Se știa în cadrul servicilor, în cadrul Parchetului”, a precizat realizatorul ”Jocuri de Putere”.
Acesta a adăugat că, în opinia sa, toate produsele dezinfectante ar trebui testate de două laboratoare din afara României, care să confirme sau nu calitatea acestora. ”Dacă noi testăm produsele Hexi Pharma în laboratorul unde patronul este proprietar, n-am făcut nimic, ne batem joc unii de alții”, a completat Rareș Bogdan.