"Adevăratul plan al PSD a fost să guverneze în interesul personal, să blocheze totul până în acest moment, pentru a guverna prin interpuși cu consecințe nefaste asupra României. PSD a pierdut sprijinul oamenilor în momentul în care a decis că interesul personal este mai presus decât mandatul pe care l-au oferit cetățenii. Cetățenii au votat ca PSD și ALDE să guverneze în interes public, nu să amenințe cu suspendare, nu să pună mai presus dorința de a guverna prin interpuși", a spus Turcan.
Președintele interimar al liberalilor a mai susținut că PNL cere public PSD să facă o altă numire de premier.
"PSD ne duce cu gândul la o practică ce a ținut pe loc România în anii `90, în care sfidarea legii și a interesului public erau dominante. PSD a anunțat de mai multe ori că are foarte mulți specialiști care pot să conducă guvernul. Așadar, PNL solicită PSD ca dintre specialiștii respectivi să propună o persoană a fi desemnată premier", a conchis Raluca Turcan.