Redăm, integral, postarea lui Ovidiu Raeţchi, de pe pagina sa de Facebook:
"Am primit la Comisia de Aparare a Camerei Deputatilor raportul secret al doamnei Dan despre represiunea din 10 august. Secretizarea acestuia reprezinta, in mod evident, un abuz. Nu exista niciun element care trebuie ascuns de ochii opiniei publice in el. Invocarea unui interes superior al statului pentru a bloca accesul cetatenilor la adevar si la informatii de interes public major constituie o practica specifica statelor totalitare. Singurul motiv al secretizarii il reprezinta incercarea de a musamaliza adevarul despre represiune. Cand raportul va fi desecretizat, lucru care se va intampla oricum la un moment dat, dupa demiterea doamnei Dan, opinia publica va putea descoperi ce lucruri au putut fi considerate "secrete" in regimul Dragnea-Dan", a scris Ovidiu Raeţchi, pe Facebook.
Carmen Dan a fost audiată în Parlament la 11 zile după abuzurile jandarmilor de la mitingul diasporei. Ministrul de Interne a venit la comisia de apărare însoțită de mai mulți șefi din Interne și de Raed Arafat. Laurențiu Cazan, coordonatorul acțiunii din Piața Victoriei, a explicat de ce unii jandarmii aveau numerele de identificare acoperite. Reorganizările sunt de vină. Din cauza lor, indicativele nu mai corespundeau. Carmen Dan a declarat că 10 jandarmi ar fi suspectați de violențe gratuite. De la comisia de apărare lipsește însă un personaj cheie: prefectul Speranța Clișeru, cea care a aprobat ordinul de evacuare a pieței.
La finalul audierii, la care presa a asistat doar parţial, Carmen Dan a oferit câteva detalii legate de elemente strict organizatorice din ziua de 10 august. Astfel, ministrul de Interne a precizat că nu a vorbit în acea zi cu prefectul Capitalei şi că a fost informată despre evoluţia evenimentelor abia după ce a fost semnat ordinul de intervenţie pentru eliberarea Pieţei Victoriei.
Carmen Dan a apreciat ca fiind un succes şi faptul că poliţia a descoperit arma furată de la femeia jandarm, la 10 zile după evenimente, o perioadă de timp considerată scurtă de către ministrul de Interne. Potrivit informaţiilor trunchiate funrnizate luni de către poliţişti şi procurori, arma se pare că a fost găsită chiar în locuinţa bărbatului reţinut cu exact o săptămână în urmă.
Carmen Dan și Raed Arafat au participat la ședința de marți a Comisiei de apărare a Camerei Deputaților, în contextul solicitării liberalilor de a oferi explicații despre protestele violente din 10 august. Carmen Dan a venit la audieri împreună cu Laurenţiu Cazan, coordonatorul jandarmilor de la protestul din 10 august. Ministrul a explicat că deciziile operative nu au fost luate de ea şi că 10 jandarmi ar fi comis fapte penale.