„Cetăţenii României sunt chemaţi să-şi exprime voinţa prin vot în cadrul referendumului naţional cu privire la revizuirea Constituţiei în ultima duminică a perioadei de 30 de zile prevăzută la articolul 151 alin. (3) din Constituţia României, calculată de la data publicării în Monitorul Oficial, Guvernul având obligaţia de a aduce la cunoştinţă publică, de îndată, prin mijloace de comunicare în masă, această dată”, potrivit proiectului de lege pentru modificare şi completarea articolului 6 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, semnat de mai mulţi senatori PSD şi înregistrat la Biroul Pemanent al Senatului, scrie Mediafax.
Proiectul legii constituţionale, adoptat de către Camera Deputaţilor şi Senat, ar urma să fie publicat, în aceeaşi zi în Monitorul Oficial, potrivit iniţiativei legislative.
"Cheltuielile pentru organizarea şi desfăşorarea referendumului naţional privind revizuire a Constituţiei se suportă din bugetul de stat, conform prevederilor art. 61 lit. a) din Legea nr. 3/2000", se arată în documentul citat.
Proiectul de lege a fost depus pentru „asigurarea unei proceduri clare aplicabile tuturor iniţiativelor de revizuire a Constituţiei”, ce ar putea fi iniţiate „începând cu referendumul ce trebuie organizat cu privire la iniţiativa cetăţenească ce se află pe rolul Parlamentului”, se arată în expunerea de motive a actului normativ, semnată de senatorul PSD Şerban Nicolae.
„Instituţia referendumului constituie una dintre modalităţile cele mai democratice de exprimare a suveranităţii poporului cu privire la politica legislativă a ţării”, susţine senatorul PSD Şerban Nicolae, potrivit sursei citate.
Iniţiativa legislativă a senatorilor social-democraţi prevede că participarea la referendum, desfăşurarea campaniei pentru referendum, organizarea şi desfăşurarea concretă a acestuia, atribuţiile şi răspunderile birourilor electorale, faptele ce constituie infracţiuni şi contravenţii sunt cele prevăzute la art. 4, art. 7 şi Capitolul IV-VI din Legea nr 3/2000.
Proiectul de lege stipulează că "iniţiativa şi procedura revizuirii Constituţiei sunt supuse dispoziţiilor prevăzute la art. 73 alin (1) şi (2), 150 şi 151 din Constituţia României şi prezentei legi".
Constituţia României prevede că „revizuirea este definitivă după aprobarea ei prin referendum, organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectului sau a propunerii de revizuire”.
Referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puţin 30% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente, potrivit legislaţiei în vigoare.
Iniţiativa legislativă pentru modificarea a fost semnată de 47 de senatori social-democraţi.