La Ministerul Justiției lucrurile par a fi clare: Tudorel Toader a fost propus ministru, însă vor fi și alte trei surprize în Cabinetul Grindeanu. Tudorel Toader este fost judecător al Curții Constituționale a României între 2006 și 2016. este În prezent, acesta este rectorul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași. El a fost ales în funcție anul trecut, după trei ani în care a fost decanul Facultății de Drept.
La Ministerul pentru IMM-uri va fi transferat actualul ministru al Economiei, Alexandru Petrescu.
Alexandru Petrescu a fost președintele PSD Diaspora, directorul general al Poștei Române, președinte al consiliului de administraţie al CFR Călători şi a activat în sectorul bancar în Marea Britanie
La Ministerul Economiei a fost nominalizat Mihai Tudose, cel care a mai fost ministru la Economie în Guvernul Ponta.
Mihai Tudose a mai fost ministru al Economiei în Cabinetul Ponta 4 (decembrie 2014 - noiembrie 2015). În prezent, Mihai Tudose este deputat PSD Brăila şi de 13 ani este preşedintele Comisiei pentru politică economică, reformă și privatizare din Camera Deputaţilor. De asemenea, Florin Tudose este membru titular al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.
De asemenea, se produce o schimbare și la Ministerul Fondurilor Europene, acolo unde va fi trimisă Rovana Plumb.
Rovana Plumb a fost ministru al Mediului și Pădurilor în Cabinetul Ponta I (7 mai — 21 decembrie 2012) și ministru al Mediului și Schimbărilor Climatice în Cabinetul Ponta II (21 decembrie 2012 — 5 martie 2014).
La 26 februarie 2014, în urma demisiilor miniștrilor liberali din Guvernul Ponta II, ministrul Mediului și Schimbărilor Climatice, Rovana Plumb a fost numită în funcția de ministru delegat interimar pentru Ape, Păduri și Piscicultură.
De asemnea, ea a deținut funcția de ministru al Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice în Cabinetul Ponta III și IV (5 martie 2014 — 17 noiembrie 2015).
Guvernul Sorin Grindeanu este în funcție de la 4 ianuarie 2017, fiind unul dintre cele mai stufoase cabinete de după Revoluţie, format din 26 de miniştri şi doi vicepremieri.
Ce declara ieri Tudorel Toader?
Fostul judecător CCR, Tudorel Toader, a declarat, marţi, pentru Mediafax, întrebat despre eventuala sa nominalizare pentru a ocupa postul de ministru al Justiţiei, că trebuie aşteptată ziua de miercuri, când premierul va face oficial propunerea, el confirmând că se va deplasa la Bucureşti.
Întrebat dacă i s-a avansat propunerea de a prelua ministerul Justiţiei şi dacă va fi nominalizat, de premierul Grindeanu, pentru acest portofoliu, Tudorel Toader nu a negat, dar nici nu a infirmat.
„Aşteptaţi ziua de mâine”, a spus Tudorel Toader.
Acesta a confirmat, pe de altă parte, că miercuri se va deplasa la Bucureşti.
Tăriceanu: Propunerile prezentate la Justiţie şi Mediu de Afaceri, foarte bune
Totodată, co-preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat, miercuri, că propunerile pe care PSD le-a avansat, în cadrul coaliţiei de guvernare, pentru ministerele Justiţiei şi Mediului de Afaceri sunt „foarte bune”, el arătând că acestea vor fi supuse aprobării CExN al PSD şi deciziei premierului.
„Am avut o şedinţă a coaliţiei de guvernare. Am discutat cu colegii noştri despre numirile care vor fi făcute, însă având în vedere că PSD urmează să aibă CExN în care vor aproba aceste numiri, trebuie să aşteptaţi decizia politică a lor şi a premierului pentru a afla numele. Propunerile prezentate ni s-au părut foarte bune”, a spus Tăriceanu.
El a evitat să precizeze dacă Tudorel Toader va fi propus pentru ministerul Justiţiei, dar a arătat că nu ar reprezenta un impediment faptul că viitorul ministru este apolitic.
„Şi ministrul demisionat Jianu nu era un ministru cu carnet de partid. Rămân la convingerea mea că un guvern politic trebuie să aibă în exclusivitate miniştri politici, dar soluţia propusă de PSD mi se pare o bună rezolvare a problemei, având în vedere şi tensiunile care au dominat spaţiul public, ca să nu spun criza politică practic pe care am traversat-o. Cred că este o alegere bine făcută”, a spus Tăriceanu.
Întrebat care a fost rolul său în nominalizarea lui Tudorel Toader, Tăriceanu a răspuns: „Împreună cu colegul meu (Daniel Constantin, n.r.), facem parte din coaliţia de guvernare, deci cu toţii avem un rol”.
"Nu îl schimbăm pe ministrul Energiei. A fost spitalizat, dar a revenit la minister"
În plus, deşi existau informaţii că ar putea fi schimbat ministrul Energiei, Toma Petcu, liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu a declarat că acesta nu va fi schimbat din funcţie, el arătând că acesta a fost spitalizat, dar şi-a reluat atribuţiile la minister.
„Nu avem de ce să discutăm situaţia de la ministerul Energiei. Momentan ministrul Toma Petcu este într-un tratament, a fost spitalizat, a ieşit din spital, şi-a reluat atribuţiile la minister. Astăzi chiar voi avea o întâlnire cu el pentru a discuta problemele legate de domeniul energetic pe care doreşte să mi le prezinte şi aşadar nu se pune niciun fel de problemă în legătură cu vreo posibilă schimbare la ministerul Energiei”, a spus Tăriceanu.