"Singurul buget pe placul lui Iohannis ar fi cel propus de PNL. Nu înțelege însă că cetățenii nu au încredere că PNL ar putea conduce România, așa cum s-a văzut la ultimele alegeri. În cei doi ani de guvernare PSD, economia a mers bine, puterea de cumpărare a pensionarilor și salariaților a crescut cu 18%-20%, peste rata inflației, iar în acest an Guvernul a alocat cu peste 15 miliarde lei mai mult pentru investiții. Lucrurile ar fi putut merge și mai bine dacă Iohannis nu ar fi băgat tot timpul bețe-n roate. Campania sa electorală este singurul lucru care îl preocupă. Blochează orice, fără să fi avut nici măcar o singură inițiativă constructivă, care să fi adus ceva bun pentru cetățeni! Din acest motiv PNL a pierdut alegerile, iar românii consideră în continuare că PSD poate administra cel mai bine economia națională", spun social-democrații, într-o postare pe pagina de Facebook.