Noul șef al SIE, Gabriel Vlase, a depus jurământul de învestire, într-o ceremonie scurtă la Cotroceni. La eveniment ar fi trebuit să participe și preşedintele Camerei Deputaţilor, şi cel al Senatului.
Dar, după atacul dur al președintelui Iohannis la adresa liderilor Coaliției, după adoptarea modificărilor aduse Codului penal, acest lucru nu s-a întâmplat.
Deputatul PSD Gabriel Vlase a fost votat, miercuri, în plenul reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru a fi numit în funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe.
Votul de miercuri a fost secret, cu bile. 341 de parlamentari au votat "pentru" şi doar 31 "împotriva" înscăunării lui Vlase la SIE.
Nominalizarea lui Vlase la şefia SIE a fost făcută de preşedintele Klaus Iohannis şi aşa se explică larga susţinere de care s-a bucurat, pentru că liberalii au anunţat că îl vor vota alături de majoritatea parlamentară.