Pe de altă parte, Adrian Dobre, purtătorul de cuvânt al PSD, a refuzat să precizeze cine va face parte din comisie de modificare a statutului PSD. Acesta a mai spus că până în 10 martie va avea loc un alt CexN, iar între timp, în județe, între 22 și 27 februarie vor avea loc comitetele executive județene.
„În urma şedinţei BPN de azi, am stabilit data Congresului, care va fi în 10 martie, la Sala Palatului. Am stablit un calendar de organizare, am stabilit detaliile privind organizarea. Mai rămâne să avem un CExN până în data de 10 martie, în care să discutăm câteva aspecte”, a spus purtătorul de cuvânt al PSD, Adrian Dobre.
Întrebat ce se va discuta la CExN, Dobre a răspuns: „La CExN se va discuta dacă se vor face alegeri, dacă se va schimba structura BPN, dacă mai sunt alte modificări, ce modificări au fost propuse la Statut. Între 22 şi 27 vor fi comitetele judeţene”.
În schimb, Nicolae Bădălău a fost mai clar: a afirmat că Marian Neacșu, secretarul general al PSD, va conduce comisia de centralizare a modificărilor pentru statut.
Dar au fost și anunțuri clare. Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu, a declarat, miercuri, că va candida la Congresul extraordinar din luna martie pentru orice funcţie, el arătând că nu îi este frică de concurenţă.
„Ştiţi foarte bine că voi candida, pentru orice funcţie. Nu mi-e frică de concurenţă în interiorul partidului. Chiar am fost printre cei care au susţinut ideea de Congres cu alegeri şi pentru vicepreşedinţi. O să fie o competiţie probabil în partid, dacă vom stabili lucrul ăsta. Încă nu am bătut în cuie”, a spus Ştefănescu.
El a arătat că nu ştie de ce i-a devenit antipatic liderului PSD Liviu Dragnea.
„A zis domnul Dragnea şi asta este! Nu ştiu de ce am devenit antipatic domnului Dragnea în ultima perioadă, că-s acelaşi Codrin Ştefănescu care a stat langă Liviu Dragnea în momente foarte grele şi nu fac nici eforturi disperate să devin nici simpatic, nici antipatic mai mult decât sunt antipatic. Voi continua aşa cum fac de 28 de ani să spun lucrurilor pe nume, exact ce gândesc”, a spus Ştefănescu.
Dar anunțul surpriză a venit de la Marian Oprișan. Președinte CJ Vrancea a declarat, înainte de ședință, că va candida la o funcție de conducere: ”Nu am candidat in 2015 la Congres pentru ca am spus ca e dosarul meu, nu al partidului. Am demonstrat ca sunt nevinovat si nu am legătură cu ce mi-au fost aduse ca și acuzatii, eu candidez la o functie de conducere în partid”.
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, săptămâna trecută, înainte de şedinţa Comitetului Executiv PSD, că va propune convocarea unui congres extraordinar în martie.
"Voi propune în CEx convocarea unui Congres extraordinar. Asistăm de o perioadă bună de timp la dezbateri în societarea românească care este plină de turbulenţe, dezbateri în domeniul justiţiei, fiscalităţii, educaţiei şi PSD trebuie să aibă o poziţie bine definită. Vreau să redefinim şi să relansăm programul de guvernare. Vreau să eliberăm societatea românească de presiuni nedemocratice şi ilegitime. Vreau să angajăm PSD în cel mai ambiţios program de dezvoltare din istoria României", a afirmat liderul PSD.