"Am avut la Biroul Permanent solicitarea din partea domnului Mihai Diaconu privind înfiinţarea grupului parlamentar USL - alianţa politică Uniunea Social Liberală. A mers la Comisia de regulament, aşteptăm răspuns", a declarat Ciolacu, la finalul şedinţei Biroului permanent. Preşedintele Camerei Deputaţilor, Florin Iordache, a precizat joi că PRU a cerut înfiinţarea unui grup parlamentar, dar cererea va fi respinsă pentru că este neregulamentară şi i-a ironizat pe cei care au vrut să înfiinţeze grupul USL că sunt puţini, "pot încăpea într-un lift" şi nu cunosc Regulamentul.
”Aşa numitul grup parlamentar PRU sau nişte colegi care pot încăpea într-un lift, vor dumnealor să înfinţeze un grup parlamentar, dar dovedesc că după patru ani nu cunosc Regulamentul. (...) Şi această cerere când va ajunge la Biroul Permanent clar va fi respinsă. Va fi trimisă pentru un raport la Comisia pentru Regulament şi apoi vom lua act de acest lucru. ”, a spus Iordache, la finalul şedinţei Biroului Permanent.
Preşedintele Camerei Dpeutaţilor a precizat că, potrivit Regulamentului, din listele unui partid politic care a participat la alegerile parlamentare se poate înfiinţa un singur grup parlamentar. ”Un grup parlamentar se poate forma din colegi care au candidat pe listele aceluiaşi partid politic. Din listele unui partid politic poţi înfiinţa un singur grup parlamentar pentru că altfel ar putea exista posibilitatea, ipotetic vorbind, ca 30 de colegi care au fost aleşi pe listele aceluiaş partid să înfiinţeze trei grupuri parlamentare, care ar fi o chestie total greşită.
Din USL au luat fiinţă PSD, PNL şi grupul PC care s-a transformat în grupul ALDE”, a mai spus Iordache joi. Preşedintele PRU, Bogdan Diaconu, a anunţat joi în plenul Camerei Deputaţilor înfiinţarea grupului parlmanentar Uniunea Social Liberală, iar reprezentanţii PSD, PNL şi UDMR au susţinut că înfiinţarea grupului nu este conformă Regulamentului, Marian Neacşu (PSD) precizând că grupul USL ”este o himeră, o dorinţă”.