UPDATE: Proiectul a fost trecut de Senat în procedură de urgență, cu 89 de voturi pentru, o abținere și 17 voturi împotrivă.
Senatul este prima cameră sesizată, camera decizională fiind Camera Deputaților.
”Principala problemă pe care o au românii este numărul diabolic de mare de taxe pe care românii trebuie să le plătească. Multe taxe nu acoperă prin valoarea lor costurile, arată lipsa de încredere a statului în cetăţeni, intenţia de a-i umili. Astăzi, ghişeul este un loc al umilinţei. Românii mai au nevoie de un concediu pentru a-şi putea programa să plătească aceste taxe, inventate de-a lungul anului. Putem reduce o mare parte din birocraţie, prin eliminarea acestor taxe”, a declarat Liviu Dragnea, în timp ce îşi susţinea propunerea legislativă în plenul Senatului.
Propunere a lui Liviu Dragnea, care prevede eliminarea a 102 de taxe, e dezbatută pe repede înainte zilele acestea. Actul normativ a fost depus acum o săptămână, iar azi ar urma să fie deja votată în plen.
În Comisa de Buget a Parlamentului, proiectul a primit astăzi raport de admitere.
Preşedintele PSD a spus, când a anunţat iniţierea propunerii legislative, că prin proiectul de lege cele 102 taxe nefiscale vor fi eliminate de la 1 ianuarie 2017.
Din rândul celor 102 taxe care vor fi eliminate fac parte timbrul de mediul pentru autovehicule, 33 de taxe consulare şi de cetăţenie, 20 de taxe de la Registrul Comerţului, taxele radio-TV, taxa suplimentară pentru eliminarea paşaportului, 22 de taxe pentru pierderea sau modificarea actelor, 13 taxe extrajudiciare de timbru şi taxele pentru permisele de pescuit recreativ/sportiv.
Secretarul de stat din Ministerul de Finanţe pe politică fiscală, Mariana Vizoli, a afirmat că o parte dintre taxele care se doresc a fi eliminate sunt deja eliminate, astfel că o parte dintre prevederi sunt redundante. De asemenea, aceasta a precizat că impactul calculat de Guvern este de 0,2% din PIB, nu de 0,07% din PIB aşa cum susţin iniţiatorii PSD.
Potrivit calculelor, acesta s-ar ridică la 1,6 miliarde lei, existând o creştere a cheltuielilor cu 545 milioane lei numai din cauza eliminării taxei radio-tv.