Programul naţional de prevenire şi asistenţă medicală, psihologică şi socială a consumatorilor de droguri şi Programul de interes naţional de prevenire şi asistenţă medicală, psihologică şi socială a consumatorilor de droguri 2015-2018 au fost aprobate, miercuri, de Executiv, acestea având o finanţare care, însumată, depăşeşte 40 de milioane lei, scrie Mediafax.
Programele vor fi puse în aplicare de către Agenţia Naţională Antidrog, prin procedura de selecţie a cererilor de finanţare depuse de către organizaţiile neguvernamentale.
Subprogramele prevăzute de cele două programe se pot clasifica după tipul de activitate, astfel: activităţi de prevenire a consumului de droguri, inclusiv tutun, alcool şi substanţe noi cu efecte psihoactive, activităţi de asistenţă medicală, psihologică şi socială pentru consumatorii de droguri, activităţi de informare şi activităţi de reintegrare socială a foştilor dependenţi de droguri.
Aceste programe se adresează, în principal, tinerilor cuprinşi în toate formele de învăţământ, prin orientarea acestora către activităţi culturale, artistice şi sportive, ca alternativă la consumul de droguri şi pentru promovarea unui stil de viaţă de sănătos.
În cadrul programelor, se vor organiza şi servicii de tip "grup suport" care vizează persoanele private de libertate, în penitenciarele Rahova, Jilava şi Târgşor, precum şi reabilitate prin programe de tip comunitate terapeutică în penitenciar.
Guvernul justifică această decizie prin faptul că, "în prezent, România se confruntă cu o creştere alarmantă a prevalenţei consumului de droguri de-a lungul vieţii în rândul populaţiei generale şi în rândul tinerilor, precum şi cu apariţia noilor substanţe cu proprietăţi psihoactive, denumite generic «etnobotanice»".