Decizia a fost luată, în urmă cu puţin timp, în şedinţa senatorilor şi deputaţilor din partidul lui Victor Ponta.
În ceea ce priveşte viitorul moţiunii liberalii şi USR au viziuni diferite.
Liderii USR cer depunerea cât mai rapidă a documentului, cu atât mai mult cu cât există numărul necesar de semnături, 117.
Liberalii, în schimb, pledează în continuare pentru iniţierea moţiunii, doar atunci când sunt siguri că au convins destui parlamentari să o trimită pe Dăncilă acasă. Adică atunci când vor avea cel puţin 233 de voturi.
Astăzi, purtătorul de cuvânt al PSD, Valeriu Steriu, a declarat, pentru Mediafax, că a avut discuţii cu liderul Pro România, Victor Ponta şi că formaţiunea pe care o conduce se gândeşte să semneze pactul propus de Viorica Dăncilă pentru bunăstarea românilor.
„Ei se gândesc să semneze, pentru că sunt măsuri şi din perioada guvernării Ponta din 2015. Astăzi (luni – n.r.) am fost să dau personal documentul propus domnului Victor Ponta. A spus că analizează în forurile partidului şi vor lua o decizie”, a afirmat Valeriu Steriu.
Premierul Viorica Dăncilă a propus, vineri, un pact între partidele politice din România, în care acestea îşi iau angajamentul că vor lupta pentru bunăstarea cetăţenilor şi că nu vor tăia pensiile şi salariile.