Deputaţii din comisie au decis ca această reducere să se aplice începând cu data de 1 ianuarie 2020.
Secretarul de stat din Ministerul Finanţelor Florin Iura a menţionat că Guvernul susţine această iniţiativă legislativă şi că aceasta respectă directivele europene.
Proiectul de lege, care urmează să fie supus votului plenului Camerei Deputaţilor, a fost adoptat şi de Senat şi este iniţiat de fostul preşedinte al PSD, Liviu Dragnea.
Dragnea testează, din închisoare, majoritatea în Parlament!

