Deşi judecătorii de la Curtea de Apel Alba Iulia nu s-au pronunţat deocamdată în cauza în care Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, este acuzat de conflict de interese şi incompatibilitate, reprezentanţii Prefecturii Gorj au dat, joi seara, un ordin de revocare din funcţie.
”Instituţia Prefectului - Judeţul Gorj a primit în data de 23 iunie 2015 Raportul de Evaluare al Agenţiei Naţionale de Integritate, privind pe domnul Călinoiu Ion, preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj, referitor la starea de incompatibilitate. În legătură cu acest raport s-a purtat corespondenţă cu mai multe instituţii ale statului. (...) Curtea de Apel Craiova a comunicat hotărârile pronunţate în dosarele 944/54/2015 şi 944/54/2015/a1 prin care a fost soluţionată definitiv prima contestaţie la raportul de evaluare. Întrucât există şi a doua contestaţie pe rolul instanţelor de judecată la acelaşi raport, a fost necesară efectuarea unei analize de către propria noastră structură care asigură asistenţa juridică. Serviciul verificare a legalităţii actelor, aplicarea legilor cu caracter reparatoriu şi contencios administrativ a întocmit referatul cu propunerea şi proiectul ordinului privind constatarea încetării de drept înainte de expirarea duratei normale a mandatului de preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj al domnului Călinoiu Ion, urmare a stării de incompatibilitate. Drept urmare a fost emis Ordinul Prefectului Judeţului Gorj numărul 108 din 17.03.2016”, se precizează într-un comunicat transmis de biroul de presă al instituţiei.
Hotărârea nu este definitivă.