Potrivit anunţului de presă transmis vineri de Administraţia Prezidenţială, primirea de către preşedintele Băsescu a Prinţului Charles este prevăzută să aibă loc sâmbătă de la ora 13.40, la Salonul Albastru al Palatului Cotroceni.
La întâlnire vor fi oportunităţi de imagine doar pentru fotograful oficial, conform sursei citate.
Prinţul Charles va pleca din România sâmbătă.
El a ajuns în România marţi după-amiază, pe Aeroportul din Târgu Mureş, cu un avion privat, fiind preluat de către ofiţeri ai Serviciului de Protecţie şi Pază. Prinţul Charles a petrecut câteva ore în satul braşovean Viscri, mergând la locuinţa pe care o are în localitate şi discutând cu un arhitect despre lucrări la aceasta, întrucât intenţionează să o extindă.
Din Viscri, Prinţul Charles a mers în localitatea covăsneană Micloşoara, din zona Baraolt, unde a înnoptat la reşedinţa familiei contelui Kalnoky Tibor.
Miercuri, el s-a întors în judeţul Braşov, unde a vizitat Biserica Neagră, el spunându-le jurnaliştilor că se simte foarte bine la Braşov. La ieşirea din biserică, Prinţul Charles a fost aplaudat de către braşovenii şi turiştii care se aflau în zonă.
Miercuri seară, Prinţul Charles a ajuns în Valea Zălanului din Covasna, unde are mai multe proprietăţi, una dintre acestea fiind o casă veche de peste o sută de ani, care a fost complet renovată.
Prinţul Charles a petrecut, joi, aproape o oră în compania a aproape 50 de localnici din Valea Zălanului (Covasna), care în cinstea sa au organizat o petrecere într-o livadă, unde el a mâncat mămăligă cu brânză şi a ascultat muzică populară maghiară.
Prinţul Charles s-a aflat în România şi în urmă cu un an, când a mers la domeniul contelui Kalnoky Tibor din Micloşoara, la una din proprietăţile sale de pe Valea Zălanului, din comuna Malnaş, judeţul Covasna, în localitatea mureşeană Archita şi în localitatea braşoveană Viscri.
În aceeaşi perioadă, Prinţul Charles s-a întâlnit cu preşedintele Traian Băsescu la Palatul Cotroceni, tot atunci având o întâlnire şi cu premierul Victor Ponta.
În cadrul aceleiaşi vizite private de anul trecut, Prinţul Charles a avut o scurtă întrevedere şi cu ministrul Mediului, Rovana Plumb, care l-a invitat să i se alăture în viitoarele sale proiecte "verzi", moştenitorul coroanei Marii Britanii fiind de acord cu acest lucru.
Prinţul Charles a fost în Transilvania de mai multe ori în ultimii ani, în vizite private în judeţele Mureş, Covasna, Harghita şi Braşov.
De asemenea, întrevederi ale preşedintelui Traian Băsescu şi Prinţului Charles au avut loc, la Palatul Cotroceni, şi în anii 2011 şi 2012.