BILANŢUL VIORICĂI DĂNCILĂ - DOCUMENT
Conform bilanţului, totalul veniturilor bugetare a crescut cu 12%, ajungând la 132 de miliarde de lei. Totodată, veniturile din impozitul pe venit şi din contribuţii sociale au crescut cu 36,8%, faţă de semestrul I 2017.
Investiţiile străine directe au crescut cu 65,7%, conform bilanţului.
La capitolul "Măsuri sociale", premierul menţionează creşterea punctului de pensie, de la 1000 la 1100 de lei, creşterea pensiei minime la 640 de lei, creșterea subvențiilor pentru angajarea persoanelor fără loc de muncă, acces la medicamente compensate cu 90% pentru pensionarii cu venituri mici.
Mai sunt menţionate creşterea salariilor din Sănătate, de la 1 martie 2018, precum şi dotările cu echipamente medicale.
Şi la capitolul educaţie, sunt menţionate creşterile salariale şi investiţiile în infrastructură.
Viorica Dăncilă este cel de-al treilea prim ministru desemnat de PSD-ALDE, după Sorin Grindeanu şi Mihai Tudose. Cei doi au fost îndepărtaţi chiar de către partidul care i-a numit. Guvernul Dăncilă a fost învestit de Parlament în luna ianuarie a acestui an.
Vezi și: Viorica Dăncilă, colecție de gafe: "Orice om îi este frică", "Reducem democrația". Ce urmează? :)
Președintele PSD, Liviu Dragnea, a spus aseară ca ministrii au obligatia de a prezenta masurile care au fost luate pe domeniile lor, spunand ca atat el, cat si premierul Viorica Dancila au "o oarecare mahnire" pentru ca membrii Guvernului nu isi fac timp sa comunice, macar o data pe saptamana, ceea ce s-a realizat.
Liderul PSD a afirmat ca nu au existat discutii cu liderul ALDE si cu premierul despre o eventuala remaniere, dar va exista o discutie despre "evaluarea actului de guvernare in sine".
"Maine, doamna premier va prezenta un fel de bilant al celor sase luni de guvernare. Nu va prezenta tot, dar va prezenta cele mai bune masuri adoptate si efectele, iar in perioada urmatoare fiecare ministru pe domeniul lui va prezenta aceste lucruri. Sper ca ministii in aceasta vara sa prezinte aceste lucruri, pentru ca e o oarecare mahnire si din partea mea, si a doamnei premier. Ministrii trebuie sa isi faca timp in fiecare zi ca macar o data pe saptamana sa prezinte ce s-a intamplat in domeniul respectiv. Trebuie sa comunice, e o obligatie sa spui ce ai facut pe baza increderii acordate de cetateni in decembrie 2016", a declarat Dragnea, la un post tv, scrie ziare.com.
El a sustinut ca nu exista ministru din acest Guvern care sa nu aiba ce sa comunice. "Nu exista domeniu in care sa nu se fi implementat o masura din programul de guvernare. Oamenii trebuie sa stie si cand gresesti si cand faci ceva bine", a afirmat Dragnea.