Locul în care acum 97 de ani se realiza Marea Unire este uitat anul acesta de politicieni. Anul trecut, Klaus Iohannis, abia ales în funcţia de președinte, a mers la Alba Iulia. Acum, însă, șeful statului, premierul şi sefii camerelor vor fi prezenţi de 1 Decembrie la parada militară organizată la Bucureşti.
La Alba Iulia vor fi prezenţi doar vicepremierul Vasile Dâncu şi ministrul Comunicaţiilor, Marius-Raul Bostan.
Pentru prima dată de 1 decembrie, preşedintele ţării nu mai ţine nicio recepţie, în semn de respect pentru victimele incendiului din clubul Colectiv. Şi tot pentru prima dată, al doilea om în stat va face pe 2 decembrie o şedinţă solemnă la Senat.
Citește și: Ziua Națională a României. Ce știu românii despre Ziua Națională. Răspunsuri neașteptate
Politicienii aleg anul acesta Bucureştiul, pentru sărbătorirea Zilei Naţionale. Klaus Iohannis va transmite de la Cotroceni un mesaj de 1 decembrie, iar de la ora 11 va merge în Piaţa Constituţiei. Apoi va avea o viceoconferinţă cu militarii din teatrele de operaţii şi va decora mai mulţi ofiţeri.
La parada militară şi-au anunţat prezenţa şi premierul Dacian Cioloş, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea.
Înainte de ceremonie, social democraţii vor merge în parcul Carol, la Monumentul Ostaşului Necunoscut. Apoi, şeful PSD, Liviu Dragnea, va participa şi la paradă, unde vor fi prezenţi, şi şefii PNL, Alina Gorghiu şi Vasile Blaga. Cei doi au vrut să meargă la Alba Iulia, dar au rămas totuşi în Bucureşti, pentru că miercuri urma să aibă loc votul cu privire la reţinerea şi arestarea lui Dan Şova şi înainte de plen vor avea o şedinţă cu parlamentarii.
Dacă anul trecut la Alba Iulia a mers preşedintele ales, anul acesta, Cotroceniul trimite un consilier - pe Sergiu Nistor, iar de la Guvern vor fi prezenţi în cetatea Marii Uniri vicepremierul Vasile Dâncu şi ministrul comunicaţiilor, Marius Bostan.
Pe de altă parte, pentru prima dată de 1 decembrie, preşedintele ţării nu mai ţine nicio recepţie, în semn de respect pentru victimele incendiului din clubul Colectiv. Totodată, președintele Senatului va face pe 2 decembrie, pentru prima dată, o şedinţă solemnă la Senat. Social-democraţii spun că, după plen, Călin Popescu Tăriceanu ar vrea să ciocnească şi o cupă de şampanie, alături de invitaţii săi. Şeful Senatului i-a chemat la şedinţa solemnă pe toţi membrii guvernului, foştii preşedinţi, ambasadorii şi Klaus Iohannis. Preşedintele ţării a refuzat, însă, invitaţia.