"Nu se termină totul odată cu alegerile prezidențiale. Concluzia este că noi trebuie să continuăm acest maraton, alergarea politică, indiferent cât este de greu și câte obstacole ne apar în cale. Nu e simplu să construiești o majoritate, pentru că, realmente, România are nevoie de o altfel de guvernare - eficientă care să concretizeze programe și nu doar să se limiteze la discursuri televizate. Klaus Iohannis însuși este contraexemplul că se poate câștiga și elegent și cu argumente și văzând pe termen lung și având răbdare. Acum, în plan foarte concret, legat de majoritate, sigur că nu e simplu și s-a văzut că nu e simplu să convingi. Eu cred, însă, că e momentul ca să trecem la această munca a noastră, a PNL, de a construi majoritatea către mai multă rigoare, de la poezie la matematică. E vorba de un efort de echipă. Opozitia nu se face doar la televizor, se face și în Parlament", a spus Cătălin Predoiu.
În acest sens, prim-vicepreședintele PNL a punctat faptul că această bătălie politică "trebuie să se intensifice și trebuie făcută metodic".
"Aș vrea să cred că războiul politic sau bătălia politică abia acum începe sau ar trebui să intrăm într-o fază în care intensificăm această bătălie. Acum avem și un program. Las la o parte că toate măsurile pentru care, de un an de zile, noi l-am criticat, că a tăiat investițiile, acum văd că vorbește de investiții. Vedem că a început să vorbească de relaxări fiscale. Dânsul nu are program, are numai decizii politice, pe care nu le ia corelat. Această bătălie trebuie să se intensifice și trebuie făcută metodic. Programul îl finalizăm săptămâna viitoare, mâine avem întâlnire cu sindicatele și patronatele", a adăugat Predoiu.
În viziunea sa, "există foarte clar, la mai toate partidele, ideea că lucrurile s-au schimbat, că nu mai poți să te joci cu legea și că nu mai poți să calci în picioare idei democratice".
"În construirea acestei majorități trebuie să ne înscriem toți liderii PNL, pentru că e o datorie care nu s-a terminat în noiembrie 2014. Avem o responsabilitate și atunci trebuie să trecem la un efort mult mai concret, de la poezie la matematică (...) Eu am umblat și prin partid și am vorbit și structurile profunde ale PNL vor la guvernare, și nu din motive exclusiv pragmatice. Există și această discutie, dar să știți că există foarte clar, la mai toate partidele, ideea că lucrurile s-au schimbat, că nu mai poți să te joci cu legea și că nu mai poți să calci în picioare idei democratice", a afirmat prim-vicepreședintele PNL.
În ceea ce privește termenul pe care îl preconizează pentru constituirea majorității și înlăturarea prin moțiune de cenzură a actualului Guvern, Predoiu a spus că nu poate avansa termene, însă a asigurat că nu renunță la luptă.
"Depinde și de noi de cât de pragmatic vom ști să lucrăm în următoarele două-trei luni. Eu cred că, dacă lucrăm pragmatic, nu am cum să dau un termen, dar cred că se poate mișca această majoritate parlamentară, discutând om la om, pe grupuri de parlamentari, convingând că modelul de dezvoltare, pe care îl avem, care să se sprijine pe acești trei piloni: pe investiții, locuri de muncă și incluziune socială poate să creeze o crediblitate pentru un alt Guvern. Țara are nevoie de credibitate pe zona economică. Eu nu renunț și sunt convins că nici colegii noștri nu renunță la luptă, pentru că e important ca, în fiecare zi, să facem opoziție acestui Guvern", a declarat Cătălin Predoiu.