"Luna mai e o lună frumoasă, nu ştiu dacă şi pentru referendum. (...) Nu cred că e niciun motiv de grabă", a declarat preşedintele Klaus Iohannis, miercuri seară, după ce a vizitat Salonul Auto Bucureşti.
Vicepreşedintele PSD Paul Stănescu a declarat luni, înaintea şedinţei Biroului Permanent Naţional al PSD, că referendumul privind modificarea Constituţiei astfel încât familia să fie definită ca uniunea liber consimţită între un bărbat şi o femeie ar urma să aibă loc în mai. De asemenea, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni, după şedinţa BPN al partidului, că iniţiativa de revizuirea a Constituţiei pe tema definirii familiei, care a fost adoptată de Camera Deputaţilor în urmă cu aproape un an, va trece şi de Senat în regim de urgenţă, iar după promulgare va fi organizat referendumul. Dragnea a susţinut că, în acelaşi timp, va fi iniţiată o dezbatere privind oportunitatea reglementării parteneriarului civil în România.
”În procedură de urgenţă să o adoptăm, după care să o trimitem la promulgare. După ce preşedintele o promulgă, după ce va fi publicată în Monitorul Oficial, vom decide imediat să se continue procedura în Senat, respectiv votul efectiv pentru revizuirea Constiuţiei şi stabilirea datei referendumului”, a afirmat Dragnea.