"Întâmplător - chiar a fost o întâmplare - am sesizat Parchetul, pentru că acum am terminat cercetările la Corpul de control, pe utilizarea Fondului de Mediu cu parcurile în zona rurală", a spus Ponta, duminică seara, la România TV.
Întrebat dacă acestea sunt de la Elena Udrea, Ponta a răspuns: "De la doamna Udrea cu semnătura ei, atunci când a fost ministru interimar al Mediului după ce ne-au dat afară".
El a arătat că Udrea, ca ministru interimar al Mediului, a semnat o alocate de fonduri şi pentru comuna Nana.
"A dat banii, că, de făcut, n-a făcut nimic (...) Atenţie! Doamna Udrea nu făcea, doamna Udrea dădea banii (...) Din 3.300 unităţi administrativ-teritoriale din România, fix la Nana a dat doamna Udrea, care a fost ministru la Mediu. Atenţie, n-a fost o periodă lungă, nu ştiu, două luni sau cât a fost ? Octombrie-noiembrie până în decembrie. Eh, fix la Nana a dat. Sigur, e o întâmplare", a spus Ponta, amintind şi de cazul preşedintelui Traian Băsescu privind terenurile din Nana.
Guvernul a anunţat, duminică, că a sesizat organele penale acuzând că, în 2009-2012, mai multe administraţii locale, printre care cea PDL din Piatra Neamţ, condusă de Gheorghe Ştefan, şi Corbii Mari, unde primar era Constantin Anghel, au comis nereguli în utilizarea Fondului pentru Mediu pentru proiecte din Programul spaţiilor verzi.
Surse din Guvern au transmis presei că unele nereguli ar fi fost identificate în perioada în care Elena Udrea conducea interimar Ministerul Mediului, instituţie care gestionează Fondul de Mediu.
Udrea, ca ministru al Dezvoltării în Guvernul PDL, a condus interimar Ministerului Mediului în noiembrie-decembrie 2009, după ce PSD s-a retras de la guvernare.
Concluzia rezultă în urma anchetei Corpului de control pe baza unui "eşantion" constituit dintr-o serie de unităţi administratv-teritoriale, respectiv municipiul Piatra Neamţ, oraşul Petrila (PDL) şi comuna Ila (Hunedoara, PDL), comunele Dragalina (PSD) şi Ştefan cel Mare (Călăraşi, PSD), comunele Aghireşu (PDL) şi Mihai Viteazu (Cluj, UDMR), comunele Corbii Mari şi Răscăeţi (Dâmboviţa, PDL), comuna Roata de Jos (Giurgiu, PDL) şi comuna Lovrin (Timiş, PDL).
Conform raportului, unele dintre aceste autorităţi au primit bani şi prin Programul de dezvoltare a infrastructurii şi a unor baze sportive din mediul rural.
Elena Udrea a transmis, duminică, o precizare în care afirmă că niciuna dintre neregulile constatate în nota de informare privind Fondul de Mediu nu a avut loc între noiembrie-decembrie 2009, perioada în care a condus interimar Ministerul Mediului, aşa cum au transmis presei surse din Guvern.
Ea arată că în nota de informare nu se face referire la numele ei şi că Programul de dezvoltare a infrastructurii și a unor baze sportive din mediul rural nu a fost coordonat de Ministerul Dezvoltării, ci de prim-ministru.