"Domnul Tăriceanu e propunerea oficială pentru şefia Senatului. Domnia sa vrea să candideze şi are sprijinul grupurilor parlamentare PSD-UNPR, PC şi UDMR", a spus Ponta.
El a spus că Tăriceanu va duce mai departe proiectele cu care USL s-a prezentat în 2012 în faţa electoratului.
"Domnul Tăriceanu are şi experienţa şi încărcătura politică necesară pentru a lucra alături de toţi cei care au candidat de fapt atunci şi şi-au angajat răspunderea în faţa electoratului", a spus Ponta.
El a arătat că "liberalii adevăraţi" vor trece peste "nemulţumirile personale" şi îl vor vota pe Tăriceanu la şefia Senatului, a doua funcţie în stat.
Întrebat dacă PSD nu avea oameni "destoinici" care să candideze la şefia Senatului, Ponta a arătat că termenul nu-i aparţine, dar îl agreează şi în privinţa lui Tăriceanu, şi în privinţa celor mai mulţi senatori PSD.
Victor Ponta a spus că PSD nu susţine un social-democrat la şefia Senatului, pentru că aşa s-a angajat la formarea USL.
"Aşa am promis şi ne-am angajat când am format USL: PSD are preşedintele Camerei, iar un reprezentant al ACD PNL-PC, funcţia de preşedinte al Senatului. PC sigur ar fi avut candidat, însă e un acord politic la care am ajuns azi şi care va fi prezentat de a susţine - senatorii PSD-UNPR, PC şi UDMR - candidatura domnului Tăriceanu", a mai spus Ponta.
Senatorul independent Călin Popescu Tăriceanu a declarat, luni, că USD i-a propus să candideze la şefia Senatului, iar el a acceptat acest lucru.