”Voi vota la vedere, împotriva moțiunii de cenzură, cu convingerea că vom avea un guvern Grindeanu 2, susținut de PSD+ALDE, cu un prim-ministru cu adevărat, neajungând din nou la Cotroceni pentru ca președintele să decidă.
Este cea mai ciudată situație în care mă aflu. În 14 ani de parlamentar am votat multe moțiuni, nimeni nu mi-a cerut să votez împotriva propriului partid”, a declarat Victor Poonta.
Miercuri este votată moțiunea de cenzură inițiată de PSD împotriva propriului guvern. De rezultatul votului depinde cine rămâne și cine pleacă. Liviu Dragnea sau Sorin Grindeanu? Bătălia dintre cele două tabere se dă doar la câteva voturi. PNL și USR au anunțat că vor sta în sală, dar nu vor vota, în timp ce UDMR a decis ieri să bocicoteze votul și să nu intre nici în plen. Atstfel, singura salvare pentru Liviu Dragnea sunt minoritățile, cei 17 parlamentari care ar urma să voteze conform conștiinței.