El a apreciat că trebuie reluate proiectele mai vechi din zona energie şi a menţionat în acest sens proiectul AGRI de transport al gazelor naturale pe ruta Azerbaidjan-Georgia-România şi o legătură directă între porturile Constanţa şi Batumi.
"Este inacceptabil de mult timp de atunci, 12 ani. Doar Marea Neagră este între noi, nu suntem atât de departe. Avem un nivel al schimburilor comerciale ce, evident, poate fi crescut, pentru că Georgia este principalul partener comercial al României în această zonă. Avem un potenţial extraordinar, în primul rând în zona de transport, şi o legătură directă între porturile din Georgia, Batumi, în special dar nu doar, şi Constanţa, ar fi în avantajul ambelor ţări. Şi România poate să fie, prin portul Constanţa, acea poartă de intrare, aşa cum Georgia este o ţară esenţială pentru întreaga regiune pentru toate reţelele de transport", a spus Ponta.
El a amintit că trebuie reluate proiectele mai vechi din zona energie, precum proiectul AGRI, care implică şi Azerbaidjanul.
"Sunt proiecte care, chiar dacă nu se pot face într-un termen foarte scurt, devin cu atât mai importante cu cât, iată, regiunea se confruntă cu crize care pun sub semnul întrebării siguranţa energetică a ţărilor respective. Mă bazez foarte mult pe o colaborare între cele două ţări, între cele două guverne, de a facilita mersul rapid al acestor proiecte extrem de importante", a conchis Ponta.
Premierul Victor Ponta se află, vineri, în vizită oficială în Georgia.