"Un domn judecator Șerban de la CSM e supărat și mă reclamă că am comentat decizia în cazul Dragnea! Domnule judecător, colegul dvs din CSM Danileț a comentat repetat la televiziune decizia în cazul "Mariana Rarinca"! Evident că v-ați făcut că plouă!
Deci să înțelegem - cine e prieten și coleg cu dvs (din "Sistem" adică) are voie, noi ceilalți nu! Corect? Spuneți direct și ne supunem!", a scris Victor Ponta pe Facebook.
CSM a sesizat Inspecția Judiciară după atacul lui Ponta la adresa judecătorilor în cazul Dragnea
Judecătorul Alexandru Șerban, membru al CSM, a solicitat, marți, plenului Consiliului punerea în discuție a sesizării Inspecției Judiciare (IJ) cu privire la declarațiile premierului Victor Ponta privind condamnarea lui Liviu Dragnea. În contextul în care nu ar exista o sesizare până acum, din oficiu, sau de altă natură, judecătorul susține că "poate ar fi oportun să se discute suplimentarea cu acest punct".
Președintele PSD susținea, luni, că în partidul pe care îl conduce există o stare de nemulțumire cauzată de condamnarea lui Liviu Dragnea la un an cu suspendare în dosarul "Referendumul", decizie a Justiției pe care social-democrații o consideră "nedreaptă".
"Este (tensiune în PSD — n.r.), bineînțeles că este, pentru că noi am guvernat și guvernăm și la nivel central, guvernăm și la nivel local. După chestia asta absolut nedreaptă cu condamnarea lui Dragnea — că am făcut referendum, de parcă l-a făcut Dragnea singur, dar l-am făcut toți — ați văzut ce pățesc ăia doi judecători de la Curtea de Apel care au achitat-o pe doamna Rarinca? Le-au scos stenograme, nu știu ce. Vă dați seama că judecătoarele de la Dragnea dacă cumva îl achitau pe Dragnea cred că erau și arestate acum. Au dat și ele un an cu suspendare, dar pentru noi e un lucru nedrept, pentru că nu doar noi, ci și PNL a fost cu noi la suspendare. Toți am fost, mă rog, toți cei care am luat decizia. Sigur că e o stare de nemulțumire, pentru că e o nedreptate care ni se face", a declarat Ponta, în cadrul unei emisiuni televizate.
Șefa ÎCCJ, despre ultimele declarații ale lui Ponta: CSM poate sesiza Inspecția Judiciară
Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ), Livia Stanciu, a declarat, marți, că plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) are posibilitatea să sesizeze Inspecția Judiciară, pentru a se constata dacă a fost sau nu încălcată independența Justiției, în ceea ce privește declarațiile premierului Victor Ponta privind condamnarea lui Liviu Dragnea.