El a adăugat că astăzi este el cel mai bine plasat în sondaje, dar că "sondajele sunt schimbătoare".
Ponta a mai spus că prin alegerea lui Tăriceanu ca preşedinte al Senatului speră să fie duse mai departe toate obiectivele USL. El a adăugat că este nevoie de un efort comun pentru a pune capăt în noiembrie "regimului Băsescu".
"În plus, cred din tot sufletul că domnul Tăriceanu are şi experienţa şi statura politică necesară pentru a fi al doilea om în stat şi, dacă va fi vreodată cazul să-l înlocuiască pe domnul Băsescu, vă daţi seama că o va face în cunoştinţă de cauză şi cu toată demnitatea", a adăugat Ponta, precizând că nu ia în calcul o suspendare a lui Traian Băsescu, ci se referă la "o ipoteză constituţională".
"Eu nu iau în calcul, dar, conform Constituţiei, şeful Senatului este înlocuitorul de drept al preşedintelui. Nu mă refer la nicio situaţie concretă, mă refer la o ipoteză constituţională. E foarte important cine este al doilea om în stat, în primul rând că conduce o instituţie atât de importantă cum este Senatul, dar şi că este înlocuitorul de drept al preşedintelui", a arătat Ponta.
El a mai spus că senatorii PSD au fost extrem de deschişi pentru a acorda votul lui Tăriceanu.
"Am mulţumit senatorilor PSD, printre ei erau şi câţiva care, pe bună dreptate, ar fi putut ocupa funcţia de preşedinte al Senatului. Mă refer nu numai la domni, ci şi la doamne. Mă refer şi la doamna Andronescu sau alţii, însă toţi au înţeles că e vorba de un mesaj politic pe care vrem să-l dăm şi despre principiul care a stat la baza formării USL", a adăugat Ponta.
El a mai spus că Tăriceanu a câştigat "cu o viziune politică pe care el o împărtăşeşte".