"Situaţia îi poate fi reproşată doamnei Biro, pe bună dreptate, de orice om care a auzit acea farsă, dar nu de preşedintele ţării. El nu poate, cu steagul României în spate, el trebuie să vorbească de instituţii", a spus Ponta la un post de televiziune, potrivit mediafax.ro.
El a precizat că a discutat cu Rozalia Biro şi că aceasta este un om care îndeplineşte toate condiţiile politice, de educaţie şi de capacitate intelectuală pentru a-şi face meseria de ministru, care este doar un administrator.
"Dacă am face la Ministerul Culturii omul de cel mai mare nivel al culturii româneşti, cu siguranţă că am propune pe altcineva, nu pe doamna Biro. Am avut miniştri mai buni, mai răi la Ministerul Culturii, important este dacă sunt buni administratori şi atât", a adăugat Ponta.