Victor Ponta a insistat asupra faptului că Lukoil are 3.500 de angajaţi, iar activitatea acesteia este foarte importantă şi pentru alte companii din economia românească, arătând că nimeni nu fugea din ţară cu conductele companiei, indisponibilizate acum, şi exprimându-şi speranţa ca dictonul "Fiat Justitia Pereat Mundi" ("Să se facă dreptate chiar dacă moare lumea"-n.r.) să fie aplicat prin limitare la "Fiat Justitia", nu şi la moartea lumii.
"Procurorul este suveran şi nici nu cred că este foarte interesat că Lukoil are 3.500 angajaţi, că, de exemplu, Oltchim cumpără doar de la Lukoil, că au blocat combustibil pe la Oil Terminal şi la Conpet, că nu ştie procurorul şi nici nu cred că e treaba...sau mă rog, probabil că nu e treaba domniei sale. Ceea ce noi sperăm - nu avem niciun drept să intervenim în anchete şi nici nu ne dorim acest lucru - ne dorim totuşi ca vineri să poată să plătească salariile şi ca activitatea să continue normal, după care, sigur, în urma anchetei penale, să se recupereze prejudiciul şi să fie sancţionaţi oamenii care au încălcat legea", a spus Ponta.
El a precizat că a fost informat despre acest caz, fără a avea detaliile dosarului, şi a punctat faptul că acest dosar nu are nicio conotaţie politică, necontând faptul că este vorba de o companie din Rusia.
El a insistat asupra faptului că Guvernul nu are nicio competenţă şi nicio intenţie de a interveni într-un dosar aflat în atenţia justiţiei, adăugând: "Doamne fereşte, că asta ar mai lipsi !".
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a decis punerea sub sechestru asigurator a produselor rafinăriei Petrotel Lukoil aflate în depozitele şi conductele Oil Terminal, până la concurenţa sumei de 1,039 miliarde lei.
Informaţia a fost transmisă luni de Oil Terminal Bursei de Valori Bucureşti.
Mai multe pe Mediafax
Şi ambasada Rusiei la Bucureşti şi-a declarat, luni, îngrijorarea cu privire la ancheta de la Lukoil.
"În calitate de Ambasador al Federaţiei Ruse sunt foarte îngrijorat de evenimentele desfăşurându-se în jurul rafinăriei „Petrotel” care aparţine companiei petroliere ruseşti „Lukoil”, precum şi de atmosfera care se creează în legătură cu această situaţie. O preocupare aparte o provoacă faptul că în cadrul măsurilor de anchetă s-a dispus ca uzina să oprească producţia ceea ce a pus în pericol funcţionarea întregului lanţ de producţie al companiei „Lukoil” din România", a precizat ambasadorul Federaţiei Ruse, OLEG MALGINOV.
Procurorii au făcut, joi, percheziţii la sediile mai multor companii aparţinând Lukoil, inclusiv la rafinăria din Ploieşti, prejudiciul estimat fiind de 1,039 miliarde lei (230 de milioane de euro), din care 112 milioane de euro din evaziune fiscală şi restul din spălare de bani.
Parchetul Curţii de Apel Ploieşti anunţa, joi, că au fost făcute 23 de percheziţii la sediile Petrotel Lukoil Ploieşti, Lukoil Energy&Gas România, Lukoil Lubricants East Europe, Agenţia Lukom-A-România şi TP LOG Services, toate din Ploieşti.
Procurorii au ridicat mai mulţi saci cu documente, iar la o zi de la efectuarea percheziţiilor Lukoil a oprit producţia rafinăriei din Ploieşti.