Ponta a asistat, marţi, la deschiderea primei sesiuni de cereri de proiecte pentru modernizarea exploatațiilor agricole, prin Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020, remarcând că acesta este un nou eveniment agricol la care participă într-un interval de trei zile.
Premierul a punctat însă precizând că, deşi a participat la toate aceste evenimente cu un caracter agricol, nu intenţionează să înceapă să cumpere şi el terenuri.
Remarca a fost făcută după ce preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la Conferinţa Naţională a Agricultorilor, că, după ce în familie are un proprietar de teren agricol, iar el este "capul răutăţilor" (aluzie la cazul Nana-n.r.), i se pare că în viaţă trebuie făcute două lucruri: "să ai copii şi să ai pământ".
"După trei zile de teme agricole - duminică emisiunea «Viaţa satului», ieri am mers în câmp cu ministrul şi cu ceilalţi, azi, la dumneavoastră - vreau să staţi liniştiţi, nu intenţionez să mă apuc să cumpăr terenuri şi eu, dar intenţionez să vă sprijin, pe dumneavoastră şi pe toţi cei care de fapt ştiu şi trăiesc din agricultură, din zootehnie, pentru că este un sector care va asigura României dezvoltare în perioada următoare. Mult succes şi cu tot ceea ce aveţi nevoie în bătăliile cu birocraţia, cu legislaţia, cu domnul Gherghina (secretar de stat în Ministerul Finanţelor, responsabil cu elaborarea bugetului-n.r.), cu toate pericolele care pândesc dezvoltarea unui sistem eficient de utilizare a programelor europene, mă aveţi aliat", le-a spus Ponta participanţilor la eveniment.
El şi-a amintit că era în liceu când a auzit de "pariul cu agricultura", arătând însă că, anul trecut, România a importat mai puţine produse agricole decât a exportat, iar volumul suprafeţelor de teren necultivate a scăzut de la milioane de hectare la doar câteva sute de hecarte, care la rândul lor vor începe să fie lucrate. În opinia premierului, toate acestea reprezintă argumente pentru a se considera că agricultura a devenit, dintr-un fenomen de subzistenţă pentru jumătate din populaţia ţării, o parte a economiei României, foarte competitivă şi care poate asigura dezvoltarea ţării.
Şeful Guvernului a cerut ca procedura de aprobare a cererilor de finanţare să fie cât mai transparentă, arătând că, poate, vor fi cât mai puţine "bibliorafturi şi teancuri de hârtii care se plimbă între diverse instituţii, ministere şi autorităţi".
"Evident că mediul online nu va fi de la început uşor de accesat pentru toată lumea, dar oamenii se învaţă cu binele şi, în momentul în care nu mai trebuie să facă 500 de copii şi dosare şi pot să acceseze online, în mod sigur vor învăţa mai repede de cât ne închipuim noi, iar dacă nu învaţă agricultorii şi crescătorii de animale, învaţă copiii lor mult mai repede. Cred că cei de 10-12 ani or să se descurce întotdeauna mai bine chiar şi decât cei din generaţia 40, nu mai zic de cei mai în vârstă", a mai spus Ponta.