VICTOR PONTA. "Dacă vor să dea liberalii (Internele-n.r.), acceptăm. Nu am cerut pentru că nu ştiam că vor să dea. Dacă ne dau cei de la PNL, primim cu plăcere. Nu trebuie neapărat să dăm ceva în schimb", a spus Ponta la România TV.
Primarul Sibiului, Klaus Iohannis, a fost desemnat vineri, de PNL, pentru funcţiile de vicepremier şi ministru de Interne.
VICTOR PONTA. Luni dimnineaţa, premierul Victor Ponta a declarat agenţiei MEDIAFAX că îl va propune, tot luni, pe Klaus Iohannis la conducerea Ministerului de Interne, deoarece la această instituţie este nevoie de o situaţie clară, de stabilitate, şi că problema funcţiei de vicepremier va fi discutată rapid în USL.
Surse politice au declarat însă ulterior, pentru MEDIAFAX ,că liderii USL nu au ajuns la un acord în întâlnirea de luni de la Vila Lac 1 privind propunerile făcute de liberali în Guvern, astfel că marţi după-amiază va avea loc o şedinţă a Uniunii referitoare la "structura Guvernului". Informaţia a fost confirmată de liderii USL.